War Horse (2011)

8

Filmele cu caii eroi principali au avut întotdeauna o emoție în plus. Îmi amintesc de un serial difuzat de TVR la începutul anilor ’90, care se numea Black Beauty și care avea în prim-plan un frumos și inteligent armăsar,  care reușea să-i salveze pe copiii stăpânului său din situații dificile. Îmi mai vin în minte și alte două filme cu cai, Seabiscuit și Secretariat, inspirate din cazuri reale, unul mai dramatic decât celălalt. Dar parcă niciunul dintre acestea nu se compară cu War Horse la partea emoțională. Steven Spielberg a ecranizat o carte pentru copii scrisă în 1982 de Michael Morpugo, care a dorit să aducă un omagiu milioanelor de cai care au fost uciși în timpul Primului Război Mondial. De la carte la film a fost un drum destul de lung, Morpugo a încercat timp de cinci ani să realizeze un scenariu de succes, dar nu a reușit. În schimb, volumul a fost adaptat pentru teatru în 2007. Richard Curtis și Lee Hall au reușit să scrie scenariul acestui film plecând mai degrabă de la piesa de teatru decât de la carte și cred că a ieșit un lucru bun.

war horse 1 460x309 War Horse (2011)

Acțiunea începe cu puțin timp înainte de declanșarea Primului Război Mondial în Marea Britanie. Ted Narracott cumpără un cal deosebit de frumos, dar care era mai degrabă util pentru curse decât pentru cultivarea pământului. Fiul său, Albert, (Jeremy Irvine) îl îndrăgește foarte mult și începe să-l dreseze, atașându-se foarte mult de acesta. Totuși, situația financiară a familiei nu era una grozavă, iar pentru a nu pierde ferma tatăl este nevoit să-l vândă pe Joey, așa cum fusese el botezat. Calul este cumpărat de armata britanică și urma să plece pe front. Albert vrea să meargă și el cu calul său, dar nu are vârsta potrivită pentru a se înrola, dar căpitanul care îl convinge să-i dea calul promite că va avea grijă de acesta. Și de aici începe o adevărată aventură pentru Joey, care este la un pas de moarte încă din primele zile petrecute pe front. Dar nimic din ceea ce i se va întâmpla în război nu-i va fi ușor, norocul său fiind că va găsi oameni care se atașează de el și încearcă să-l ajute și să-l protejeze. Atât cât poate să fie protejat un cal pe timp de război.

war horse 2 460x312 War Horse (2011)

Chiar dacă mare parte din acțiunea filmului se desfășoară în timpul războiului, nu vă așteptați la un nou Saving Private Ryan, cu faimoasa debarcare tratată foarte realist de către Spielberg. Scenele de luptă, de confruntare sunt prezentate astfel încât să nu se arate prea multă violență, nu sunt foarte spectaculoase, filmul fiind unul pentru toată familia. Dacă nu are prea multe de oferit la acest capitol, War Horse compensează pe latura emoțională. Ultima treime a producției este extrem de încărcată din acest punct de vedere și dacă vi s-a părut că Titanicul este un film lacrimogen, stați să-l vedeți pe acesta. De asemenea, Spielberg realizează niște cadre care îți taie răsuflarea, iar imaginea filmului este una de nota 10. Fără nume importante în distribuție, poate cu excepția lui Emily Watson (Breaking the Waves, The Proposition ) și a lui Niels Arestrup (Un Prophete), dar și ei apariții secundare, filmul mizează în principal pe Jeremy Irvine și pe cal căci, în fond, el este vedeta principală.

Vizionați trailer:

8 COMENTARII

  1. […] in Paris” – Design: Anne Seibel; Decorarea platoului de filmare: Hélène Dubreuil „War Horse” – Design: Rick Carter; Decorarea platoului de filmare: Lee […]

  2. […] luna, in putine, ce vine ca o recomandare din suflet. Pe lista nominalizarilor au mai fost “War Horse“, “Contraband“, “Safe House” si “Man on a Ledge“. […]

  3. acest film merita maxim nota 6…si asta pentru regie si cinematografie. In rest povestea e plina de cliseuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.