Un monstru, doi monştri, mulţi monştri
Câteodată nimic nu este mai distractiv decât un film în stilul clasic, în care un monstru urmăreşte şi eviscerează un număr variabil de persoane, în funcţie de preferinţele regizorului sau de bugetul producţiei. Ştiţi voi, sânge sărind de pretutindeni şi urlete ca fundal sonor – adorabil. Din nefericire, astăzi nu vă pot oferi decât nişte potenţiali monştri, care poate ne vor face viaţa mai frumoasă peste câteva luni.
Cunoscătorii genului Alien probabil ştiu deja de proiectul lui James Cameron, Avatar, ce urmează să fie lansat tocmai în 2009. Subiectul clasic, oamenii vs alieni. Ei bine, avem prima vagă, foarte vagă imagine a unei siluete de extraterestru. Şi da, este printul de pe tricoul unui membru al echipei de filmare. Şi da, este posibil să arate mai mult a CatWoman decât a alien. Dar este, totuşi, un monstru.
Trailer Outlander:
În cazul în care vă plac nu doar extratereştri, ci şi caii, Outlander ar putea fi filmul pentru voi. Pentru mine, nu chiar, din ce am văzut eu în trailer. Subiectul pare slăbuţ, ca să nu zic stupid – un individ dintr-o altă lume aterizează pe Pământ. Evident, odată cu el aterizează şi un extraterestru rău, care începe să distrugă cam tot ce prinde. Întâmplător, mare parte din ce prinde el sunt vikingi. Aşa că individul combină tehnologia lui avansată cu armele vikingilor şi pleacă toţi să omoare alienul. Prefer să nu mai critic, va las să va faceţi o idee din trailer.
Şi acum, cine îşi doreşte încă un film de groază în stilul Blair Witch? Mai bine zis, o combinaţie între Blair Witch şi Cloverfield, dar cu ceva ‘nou’ – virusul care te transformă în zombi. Chiar îmi lipsea un film în care sunt combinate toate clişeele americane din filmele horror. Vreau totuşi să ştiu ceva cum mereu se găseşte cineva cu ideea genială să filmeze, chiar şi în momentul în care este urmarit de o armată de zombi/alieni/etc? Remarcabil. A, miracolul ăsta cinematografic se intitulează Quarantine. Enjoy!
Trailer Quarantine:
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
PARERI SI COMENTARII
Quarantine = copie fidela numa k e in engleza a unui horror spaniol [Rec]…shi plus de asta k numa copii atata sthiu sa faca ceva original demult nu a mai aparut ..arata un pic mai bine dar nu la fel de reushit k cel original….
SPECIAL
Top 20 celebrități active în rețelele sociale
Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]
Va multumim!
Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]
Poze Premiile Gopo 2012
Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]
12 Festivaluri de Film in Romania (2012)
Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]
Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani
Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Safe (2011)
- Undeva la Palilula (2012)
- The Avengers (2012)
- Battleship (2012)
- Intouchables (2012)
- Filmul Lunii: Wrath of the Titans (2012)
- The Hunger Games (2012)
- 21 Jump Street (2012)
- Mirror Mirror (2012)
- The Lorax (2012)
- Wanderlust (2012)
- Chronicle (2012)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Roxie a comentat la
Ce film vrei sa vezi la Hollywood Multiplex in aceasta vara? - Roxie a comentat la
Adam Sandler sau DiCaprio cu ProVideo! - george a comentat la
Battleship, Mungiu la Cannes si X-Men - Ramona a comentat la
Dark Shadows: Concursul - Valentin a comentat la
Dark Shadows: Concursul

Quarantine este un film copiat exact dupa o reusita spaniola, cel putin asa mia parut mie dupa ce am vazut trailerul. [Rec], filmul spaniol, este cat de cat reusit. Pacat ca precum fac regizorii americani cand copie cate un film, il copie in totalitate, cum a fost de exemplu alt horror: Shutter.
Blog with news: http://liviux.byethost15.com/