[trailer] The Concert, de Radu Mihaileanu

2

Despre Concertul lui Radu Mihăileanu, Cinefilul îţi spunea mai multe prin luna aprilie a acestui an, şi iată că săptămâna trecută s-a lansat şi varianta americană a trailerului. Filmul a primit recenzii pozitive de la majoritatea criticilor de la publicaţiile internaţionale şi este aşteptat în cinematografele americane începând cu data de 16 iulie, după ce în Europa a fost lansat încă de anul trecut.
Cronicarii au apreciat faptul că au descoperit în Le Concert un film est-european care nu pune accentul foarte mult pe teme istorice, filozofice sau psihologice, ci combină situaţiile de un dramatism profund cu momente excelente de umor.

Filmul lui Radu Mihăileanu a fost achiziţionat de compania fraţilor Weinstein, în urmă cu doi ani, şi la începutul acestui an a obţinut şase nominalizări la premiile Cesar, câştigând două trofee: pentru coloană sonoră şi sunet.
Le Concert se bazează pe povestea adevărată a unui fost dirijor (Alexei Guskov) al Orchestrei Balşoi din Moscova, care a fost concediat după ce refuzase să dea afară interpreţii de origine evreiască. Povestea originală a fost scrisă de către Hector Cabello Reyes şi Thierry Degrandi, în timp ce scenariul a fost realizat de Radu Mihăileanu, în colaborare cu Alain-Michel Blanc şi Matthew Robbins.

2 COMENTARII

  1. putine sunt lucrurile care ma fac sa spun ca sunt mandru ca sunt roman, si acest film e unul dintre ele. nu are nimic din cliseele din filmele romanesti, e foarte bine scris, interpretat superb. iar cand e de ras e cu lacrimi 🙂

  2. Iată că se mai întâmplă ca românii să facă și lucruri bune. Deși acest film nu-i 100% românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.