[Trailer Tare] Titanic 3D
Să ridice mouse-ul sus cine nu a văzut Titanic! Cine nu, să aştepte până în primăvara lui 2012, mai exact în aprilie, când se împlinesc 100 de ani de la scufundarea vasului. Atunci se va lansa varianta 3D a filmului şi deja presimt succesul imens de care se va bucura această relansare. Partea bună este că nu vom tânji după premiera la noi în ţară, deoarece se va lansa la aceeaşi dată în toată lumea, adică 6 aprilie.
Ştiu că 3D sună urât, dar un film precum Titanic se poate bucura oricând de aceeaşi glorie, indiferent de efectele folosite. Oricum, James Cameron ne-a mai demonstrat că ştie să folosească arta 3D-ului, păstrând totodată pe ecran şi o poveste, nu doar efectele speciale. Eu de abia aştept să-l văd, mai ales că eram mult prea mică atunci când s-a lansat în ’97 ca să-l pot vedea la cinema. O să am în sfârşit ocazia, iar ultimul rând din sală este al meu!
Aşadar, ne auzim cu păreri peste câteva luni. Până atunci, aruncaţi o privire la trailer-ul recent apărut.
Vizionati trailer:
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
PARERI SI COMENTARII
SPECIAL
Top 20 celebrități active în rețelele sociale
Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]
Va multumim!
Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]
Poze Premiile Gopo 2012
Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]
12 Festivaluri de Film in Romania (2012)
Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]
Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani
Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Safe (2011)
- Undeva la Palilula (2012)
- The Avengers (2012)
- Battleship (2012)
- Intouchables (2012)
- Filmul Lunii: Wrath of the Titans (2012)
- The Hunger Games (2012)
- 21 Jump Street (2012)
- Mirror Mirror (2012)
- The Lorax (2012)
- Wanderlust (2012)
- Chronicle (2012)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Bianca B. a comentat la
Dark Shadows: Concursul - LUPU NICU MIHAI a comentat la
In Mai la The Light Cinema! - Bianca B. a comentat la
S-a furat mireasa: Concursul - LUPU NICU MIHAI a comentat la
Dark Shadows: Concursul - LUPU NICU MIHAI a comentat la
Ce film vrei sa vezi la Hollywood Multiplex in aceasta vara?
![Titanic-3D-Poster Titanic 3D Poster 460x680 [Trailer Tare] Titanic 3D](http://www.filmetari.com/wp-content/uploads/2011/11/Titanic-3D-Poster-460x680.jpg)

WooooW o sa fie nebuniee mare pentru acest film! Mai ales la imax.