The Road to El Dorado (2000)

1

Unul dintre cele mai puțin cunoscute desene animate marca DreamWorks, dar care merită fiecare secundă de atenție, „The Road to El Dorado” ne arată povestea lui Tulio (Kevin Kline) și Miguel (Kenneth Branagh), doi aventurieri din Spania care ajung în Lumea Nouă, respective în Peru și descoperă renumitul oraș incaș, El Dorado. Printr-o întâmplare nefericită, ei ajung la bordul corabiei lui Cortes (Jim Cummings), care la scurt timp pornește cu destinația America de Sud, în căutarea unor comori legendare. Deși sunt găsiți pe vas, ei reușesc să scape, împreună cu ceea ce se va dovedi a fi salvarea lor, calul prețuit al căpitanului.

Fiind înarmați doar cu o hartă, un cal și o stare de spirit deprimantă, cei doi ajung la intarea secretă a orașului și scapă de execuție, fiind confundați cu zei. Sunt aduși în fața marelui împărat, și prin ajutorul unor personaje bizare, reușesc să păcălească întreaga populație, cu excepția preotului (Armand Assante), care începe să aibă dubii cu privire la originea lor divină în momentul în care Tulio și Miguel nu vor sacrificii umane. Fiind dezbinați de dorințele lor, unul dorind să rămână în cetate, iar celălalt vrând să plece cu o cantitate considerabilă de aur, cei doi prieteni urmează drumuri diferite. Dar această decizie nu durează pentru mult timp, pericolul invaziei spaniolilor a legendarului oraș apropiindu-se, iar ei sunt singurii care pot salva populația.

Cu toate că este o viziune romantică asupra unei societăți străvechi, care asemenea spaniolilor, avea o sete de sânge și violență care este incapabil de înețeles astăzi, „The Road to El Dorado” reușește să surprindă marea dorință europeană de a distruge alte civilizații, care din multe puncte de vedere erau avansate. În această continuă căutare de comori și de noi teritorii, țările colonial au reușit să șteargă de pe fața pământului culturi cu adevărat fascinante, fără vreo urmă de regret, iar acest fapt nu este scuzabil. Cu toate acestea, pelicula transmite mesajul într-o manieră ușor de înțeles, iar cu o coloană sonoră semnată Elton John, nu pot înțelege exact de ce nu a avut un succes mai mare.

Vizionați trailer:

1 COMENTARIU

  1. acum vreo 6 ani l-am vazut daca nu ma insel, si l-as mai vedea odara fara a ezita macar un moment. animatia este ca pe vremuri, storyline foarte palpitant si interesant, personajele amuzante, intamplari la fel. Recoman tuturor. nu conteaza varsta, doar vedeti-l !! 😛

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.