filme tari

The Negotiator (1998)

Scris de   |  12 October 2009 |
Ankha
9/10
Regia: F. Gary Gray
Actori: Samuel L. Jackson, Kevin Spacey, David Morse, Ron Rifkin, John Spencer, J.T. Walsh
Gen: Actiune

Din când în când, trebuie să recunosc, mi se face dor de filme mai vechi. Pentru că ştiţi şi voi vorba aia: “Găina bătrână face ciorba mai bună”. Ei, cam aşa e şi cu filmele. Există şi excepţii, desigur, dar cele despre care am să vă vorbesc astăzi este, cu certitudine, o “găină bătrână” icon biggrin The Negotiator (1998) . Încep prin a vă enumera două motive pentru care, zic eu, am dreptate: Samuel L. Jackson şi Kevin Spacey. Doi actori care nu mai au nevoie de niciun un fel de prezentări sau laude. Ştim cu toţii ce pot şi cât pot. Cu toate astea, nu mă pot abţine să nu mă opresc un moment la ultimul, faţă de care posed o afinitate sufletească. Pe Kevin Spacey îl prefer mai mult în drame sau în roluri negative, însă cred că are şi capacitatea de a face faţă oricărui tip de rol. Chiar dacă, ipotetic vorbind, ar exista un film în care el să nu fii jucat aşa de bine cum ne-a obişnuit, sunt sigură că nu a jucat prost. Pentru că are un talent şi o naturaleţe care nu îi permit asta nici dacă şi-ar dori.

Trecând peste scurta mea pledoarie, “The Negotiator” a fost unul din filmele de acţiune care mi-au plăcut.

 The Negotiator (1998)

E adevărat, nu o să existe peliculă în care o să joace Spacey iar mie să nu-mi placă, dar, vreau să cred că, nu acesta este singurul motiv pentru care îi dau “Negociatorului” nota 9. M-a făcut să-mi amintesc de copilărie, de serile în care priveam cu părinţii filme bune la televizor şi comentam pe marginea lor. Pe de altă parte, atât povestea, cât şi modul în care a fost redată, mi s-au părut suficient de bune încât să mă convingă să îl recomand. E genul de film la care nu m-am plictisit nicio clipă şi pe care, dacă aş fi avut cu cine, mi-ar fi plăcut să îl văd cu cineva. Locotenentul Danny Roman (Samuel L. Jackson) este unul dintre cei mai buni negociatori din Chicago. Are o viaţă liniştită, atât cât îi permite jobul, o soţie frumoasă pe care o iubeşte iar prietenii cei mai buni îi sunt chiar colegii poliţişti. Sau cel puţin, aşa credea el.

The Negotiator 1239360946 1 1998 The Negotiator (1998)

Într-o seară, prietenul său cel mai bun, Nate, este ucis. Crima, împreună cu alte infracţiuni îi sunt înscenate acestuia, făcându-l să-şi piardă prietenii, slujba şi, peste puţin timp, libertatea. Simţindu-se disperat, Danny hotărăşte să acţioneze. Ia ostatici câţiva poliţişti pe care îi bănuieşte că ar avea legătură cu înscenarea şi, pentru a câştiga cât mai mult timp, cere să i se aducă un negociator străin pe nume Chris Sabian (Kevin Spacey). Iar de aici lucrurile devin cu adevărat interesante pentru că, negociatori fiind, fiecare ştia ce gândeşte celălalt. Partea cea mai tare mi s-a părut discuţia despre filmul western “Shane”. Eroul nu moare la sfârşit decât dacă tu alegi asta. Să vă mai spun că regizorul este F. Gary Gray, acelaşi care s-a ocupat şi de “Law Abiding Citizen“, film ce va apărea la noi pe 4 decembrie.

Vizionati trailer:

Taguri





ARTICOLE SIMILARE:

PARERI SI COMENTARII

robert   |   10 March 2010 3:39 am

Tocmai acum am revazut la tv acest film , din curiozitate am dorit sa stiu daca are o recenzie si aici. Ar fi fost si pacat :) , l-am revazut a 3-a oara filmu’ .. parca de fiecare data a fost mai bun, este cu siguranta unul dintre cele mai bune filme de gen .. iar faptul ca este inspirat dintr-o poveste reala , il face exceptional . Cine stie cand vom mai vedea un film asemanator , tot felul de intamplari “demne” de o ecranizare..au loc zilnic in intreaga lume , insa nu zilnic mai marii regizori sunt “loviti” de cate o revelatie :) .. asa cum i s-a intamplat lui F.G.G. cand s-a gandit sa puna in scena aceasta poveste.

Aboneaza-te la comentarii

SPECIAL

Kate Beckinsale – eșecuri și reușite

Cunoscută la început pentru rolurile ei din filme de comedie și romantice, Kate Beckinsale a reușit să facă trecerea la acțiune prin rolul din pelicula „Underworld”, în anul 2003. Deși avea deja statutul de vedetă, asigurat prin participarea la producții precum „Pearl Harbour” și „Serendipity”, personajul vampirului Selene i-a asigurat recunoașterea de care avea nevoie [...]

Magia Melodiilor din Desene

Disney reprezinta o lume magica pentru majoritatea oamenilor.  Poate inca mai simti acea bucurie cand iti aduci aminte de desene, poate inca mai revezi cate unul din cand in cand si poate inca te fascineaza lumea personajelor desenate acum multi ani. Se intampla uneori sa auzi din intamplare o melodie cunoscuta care sa-ti aduca aminte [...]

10 blockbustere in 2012

Dacă în anul 2011 a fost bătut recordul la categoria continuări cinematografice, respectiv numărul îngrijorător de 27, în 2012 sequel-urile și prequel-urile vor domina box office-ul, atât cel din România, cât și cel internațional. Multe dintre pelicule sunt așteptate cu sufletul la gură de către fani, dar vor fi întâmpinate cu scepticism de critici, pe [...]

Nominalizările Premiilor Oscar 2012

Nominalizările pentru cea de-a 84-a ediție a Premiilor Academiei au fost anunțate astăzi, iar unele dintre peliculele alese sunt surprinzătoare. Filmul „The Artist”, care aduce un omagiu epocii de aur a Hollywood-ului, este prezent în majoritatea categoriilor, pe când „Extremely Loud and Incredibly Close” a fost singura peliculă la care s-au auzit urale din sală. [...]

toate articolele

Cele mai noi articole pe email!



acum in cinematografe

PICTORIALE SI FOTOGRAFII



Video si poze provocatoare cu Charlize Theron in VanityFair



Filme nominalizate la premiile BAFTA, in viziune artistica



Poze cu Amanda Seyfried pe platourile filmului “Lovelace”



Kate Beckinsale la premiera Underworld: Awakening, de la Berlin



vezi toate articolele



Categorii speciale






COMENTARII RECENTE