The Lorax (2012)

2

„The Lorax” sau „cum oamenii nu realizează ce au până nu au pierdut acel lucru” este o reinterpretare a poveștii celebre a lui Dr. Seuss, axată pe tendința umană de a distruge natura, fără a realiza implicațiile acțiunilor lor. Ted Wiggins (Zac Efron) este un băiat care, în încercarea lui de a o cuceri pe Audrey (Taylor Swift), încearcă să afle unde poate găsi un copac adevărat, dat fiind faptul că el trăia într-un oraș unde totul este făcut din plastic, inclusiv pomii (care pot fi controlați prin telecomandă și pot avea lumini și muzică de club). Orașul, numit Thneed Ville este controlat de primarul O’Hare (Rob Riggle), care deține și o fabrică de confecționare a aerului îmbuteliat. Ted află că singurul care știe unde se mai pot gasi pomi este un om aflat în afara zidului protector și pornește în căutare, sub supravegherea atentă a primarului.

O dată ajuns la casa acestuia, Ted află care este motivul pentru care a fost tăiată întreaga pădure, în ciuda insistențelor unei mici creaturi numite Lorax (Danny DeVito), protectorul naturii. În urma dezpăduririi zonei, aerul a devenit poluat, iar animalele au fost nevoite să plece. Majoritatea filmului este compus din povestirea bătrânului exilat, numit Once-ler (Ed Helms), care relatează evenimentele care au dus la catastrofa naturală cu tristețe și regret. Banii și succesul l-au făcut să uite de promisiunea pe care o făcuse Lorax-ului, dar o dată cu venirea lui Ted, el speră că totul va reveni la normal, și îi dă acestuia ultima sămânță și se încrede în el. Primarul O’Hare însă face tot posibilul să oprească plantarea, temându-se ca afacerea lui să nu dea faliment.

The Lorax” aduce aminte de epoca de aur a filmelor animate, majoritatea fiind produse de Disney, în care erau oferite lecții de viață și prezentate valori universal acceptate, într-un mod simplu și ușor de înțeles pentru copii, dar în același timp distractiv pentru adulți. Filmul merită văzut atât pentru grafica spectaculoasă, cât și pentru subiect, care cu siguranță atinge o coardă sensibilă prin asemănările cu situația actuală a poluării și a ignoranței oamenilor față de nevoile și importanța naturii.


 

Vizionați trailer:

2 COMENTARII

  1. […] Numerele muzicale îi vor înveseli pe cei mici şi pe cei mari deopotrivă. Alex – FilmeTari „The Lorax” aduce aminte de epoca de aur a filmelor animate, majoritatea fiind produse de […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.