The Fisher King (1991)

0

Ce inseamna de fapt realitatea si cat de mult ne pot influenta evenimentele din viata noastra? Si cat de vinovati suntem pentru anumite intamplari care s-au produs pornind de la niste afirmatii pe care le facem? La aceste intrebari incearca sa raspunda filmul The Fisher King, regizat de Terry Gilliam. Este o pelicula foarte interesanta pentru ca transforma drama personala a unui om intr-o poveste cu multiple semnificatii si stabileste niste legaturi profunde intre personajele principale. The Fisher King este un film emotionant, excelent jucat de Robin Williams si Jeff Bridges. Cei doi dau viata unor caractere diferite pe care le va lega o intamplare tragica.

the fisher king 482x298 460x284 The Fisher King (1991)

Jack (Jeff Briges) este o personalitate din lumea radioului cu o atitudine egoista si indiferenta fata de lume. In urma unei discutii cu un ascultator in timpul emisiunii sale, in care Jack face o serie de afirmatii la adresa unei categorii sociale, interlocutorul sau ii urmeaza cu sfintenie sfatul ucide mai multe persoane intr-un local. Desi cuvintele lui Jack nu indemnau la violenta propriu-zisa si nu trebuiau luate ca atare, in momentul in care afla ce s-a intamplat se simte vinovat pentru moartea acelor oameni. Jack intra in depresie si renunta la slujba sa, devenind un alcoolic. Intalnirea sa cu Parry (Robin Williams), sotul uneia dintre victimele din localul respectiv, ii va oferi o noua perspectiva asupra vietii, facandu-l sa isi dea seama de niste lucruri importante. Relatia dintre cele doua personaje este presarata cu mult umor si dramatism, pe masura ce Jack patrunde in universul interior ciudat si zbuciumat al lui Parry. In film mai joaca Mercedes Ruehl, in rolul prietenei lui Jack, si Amanda Plummer, care o intruchipeaza pe femeia de care Parry este indragostit.

fisherking inshadows 460x253 The Fisher King (1991)

Filmul este emotionant pentru ca reprezinta o intruziune sensibila in sufletul unui om afectat de o tragedie cumplita si ii da acesteia niste conotatii speciale. Este o drama, dar una presarata cu accente comice. Eu am apreciat in aceasta pelicula modalitatea in care este spusa povestea lui Parry, raportarea sa la lume si evolutia relatiei sale cu Jack. Chiar daca anumite lucruri pe care le traieste, precum incercarea sa de a gasi Sfantul Graal, au un iz fantastic, aceste parti au si ele sensul lor in film. Mi-a placut ideea din The Fisher King, modul in care sunt analizate tulburarile psihice determinate de socurile puternice traite de oameni, faptul ca personajele sunt tot timpul in cautarea a ceva (legenda regelui pescar este semnificativa in acest film) si, in afara de Robin Williams si Jeff Bridges, am remarcat interpretarea actritei Mercedes Ruehl. The Fisher King este un film care merita vazut.

Vizionati trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.