filme tari

Reţeta unui film de succes în viziunea unui fost mare scenarist şi regizor român din anii ’80. Se iau 30-40 de minute de scene mai multe sau mai puţin erotice, mai mult sau mai puţin vulgare (inclusiv violuri), 30-40 de minute de discuţii despre droguri sau cu scene cu traficanţi şi consumatori de droguri, 5-10 minute de pedofilie, 10-20 de minute de şantaj, 10-15 minute pentru a înfăptui o crimă şi a ascunde urmele, se adaugă dialoguri mai mult sau mai puţin piperate, după gust, se amestecă bine, bine de tot, până se pierde orice urmă de coerenţă şi se serveşte spectatorului român, amator de ştiri de la ora 5 şi de cancanuri.  Problema este că nu aceşti spectatori se vor duce în cinematografe să vadă această creaţie (sau foarte puţini dintre ei), iar cei care vor veni vor remarca faptul că unele ingrediente sunt expirate sau folosite în exces şi pot dăuna grav… bunului gust cinematografic.

Eroina principală, interpretată de Cecilia Bârbora, este o „tanti” trecută de 40 de ani, căsătorită cu un om de afaceri belgian, dar nu are o căsnicie fericită. Bărbatul ei a făcut o pasiune pentru băieţi, dar şi pentru o prostituată de lux (Cosmina Păsărin), iar soţia a fost obligată de câteva ori să participe la jocuri sexuale în trei sau în patru. La un moment dat, ea reuşeşt să se rupă de acest anturaj după ce cunoaşte un bărbat mai tânăr cu vreo 20 de ani decât ea, interpretat de Mircea Silaghi. Evident, la început, relaţia dintre cei doi este strict sexuală chiar dacă femeia are parte de mai multă „acţiune” decât şi-ar fi dorit. Apoi, ea simte o atracţie bolnăvicioasă faţă de tânărul specializat în diverse combinaţii aflate la limita legii sau dincolo de ea şi nu mai poate să se rupă de sub influenţa sa deşi are numeroase semnale că drumul pe care a apucat-o nu-i poate aduce nimic bun.

Dacă scoatem din acest film toate scenele de nuditate (masculină şi feminină), vulgarităţile de orice fel (cele mai multe complet gratuite), tehnicile de injectare a drogurilor şi prezentarea stărilor de după, nu am mai rămâne cu prea multe din film. Producţia îşi propune să nu rateze nicio infracţiune din cele mai cunoscute (pedofilie, trafic de droguri, şantaj, furt, crimă, viol, prostituţie) şi toate eforturile de a le îngloba în film duc la crearea unui talmeş-balmeş greu de imaginat. Nu vă recomand acest film chiar dacă poate unii dintre voi ar fi curioşi să-l vadă măcar scenele de sex. Nu sunt memorabile, dimpotrivă, câteva sunt de un comic involuntar, chiar aproape ratate, între două personaje care nu au nimic în comun pe plan sexual, dar care sunt deosebit de insistente.
Nu am văzut prea multe din filmele româneşte lansate în acest an, dar “Tanti” e cu siguranţă printre producţiile ratate din 2010.

Vizionaţi trailer: