Supravietuitorul (2008)
Actori: Sergiu Nicolaescu, Cristi Iacob, Vladimir Găitan, Ion Dichiseanu, Peter Falc, George Mihăiţă, Jean Constantin
Acest film ar fi putut să aibă şi alte nume. De exemplu, putea să se cheme Un comisar amuză sau Duelul divelor cântătoare. Ori, de ce nu, Cu mâinile tremurate ori Comisarul moare, dar nu se predă. Nici nu contează numele, important este că omul şi-a făcut pohta ce-a pohtit ! Adică, să mai tragă un ultim cartuş şi să îşi ia revanşa, nu se ştie în faţa cui. Sergiu Nicolaescu face parte din categoria celor care nu ştiu să pună punct atunci când trebuie pus punct. El pune virgulă şi o ia de la capăt cu alineat…
Supravieţuitorul ne plimbă prin vreo trei perioade istorice, ne arată personajele la tinereţe şi apoi la vârta maturizării, într-o poveste ţesută cu multă aţă albă. Pe scurt, scenariul este mai subţire ca vestimentaţia unui top model într-o prezentare a unei colecţii prim
ăvară-vară. Nu vreau să vă plictisesc cu detalii inutile, gen cine pe cine împuşcă şi de ce, pentru că sunt lucruri mai importante în film. În primul rând, Nicolaescu plăteşte tributul la Înalta Poartă şi dă Pro-ului ce-i al Media Pro-ului. Filmul e plin de vedete de Buftea, dar la un moment dat nu se mai vede nimeni pentru că Lori invadează ecranul aşa cum au invadat trupele aliate Normandia. Şi dă-i şi cântă, şi dă-i şi cântă, de ziceai că ai nimerit la un „Best of Lori”, nu la un film cu comisarul Moldovan.
În al doilea rând, Nicolaescu copiază jenant din filmele de tinereţe. Vezi împuşcăturile din cimitir s
au urmăririle penibile om la om sau maşină la maşină. Adică, indiferent cât de multă băutură energizantă ar fi băut comisarul, tot nu reuşea să scape de nişte tipi mai tineri cu vreo 40 de ani decât el.
Nu vreau să fiu răutăcios şi să spun că filmul e o prostie cam coadă. Ar fi nedrept.Supravieţuitorul are un mare merit care nu a trecut neobservat masculilor din sală. El ne-o arată pe Ileana Lazariuc cum o vede numai Ţiriac junior [click pentru video si poze], faţă-verso, ca să zic aşa. Asta a fost singurul moment aplaudat din tot filmul. Adevărul este că aplauzele au fost cu adevărat meritate. În rest, ca să parafrazez o replică celebră dintr-un alt film cu Moldovan, un fleac, m-am plictisit. Poate Comisarul ar trebui să iasă la pensie.
Vizionati trailer:
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
PARERI SI COMENTARII
i-am dat nota 1, ca 0 nu aveau… de obicei, gasesc o parte buna in orice film pe care il vad… dar asta e praf si pulbere…
de la scenariu, la actori (chiar si mari actori ai nostri dau cu bata in balta), la muzica comunista, la replici…
sergiu nicolaescu ar trebui sa-si gaseasca un hobby pentru pensie!!!
eu auzizem k filmul este bun….dar acum cred k nu prea as mai vrea sa il vad:(
nu ma obositi sal vedeti este o prostie … e prea multa poveste kkt … prea multa lalaiala ..nu merita
prea multa lalaiala in filmu asta ….. totusi pt domnu sergiu nicolaescu cred ca ar fi timpul sa te lasi de facut filme nene tia cam trecut vremea nu crezi? tinerii vor altceva ….mai nou
Ai dreptate! Domnul Nicolaescu ar trebui sa se opreasca, nu as vrea sa fiu rautacioasa, dar nu cred ca am vazut vreun film al dumnealui care sa ma inspire, toate sunt afectate si lipsite de verosimilitate. Si pe deasupra mai primeste si bani de la mai marii cinematografiei romane. Ar trebui sa se pensioneze! zau!
Filmul e unul dintre cele mai slabe vazute de mine anul trecut. Sergiu Nicolaescu e mult prea batran pentru un astfel de rol, Jean Constantin nu mai are nimic din stralucirea lui Limba iar scenariul e unul de toata jena axat in jurul unui penibil campionat de “ruleta ruseasca” ce sfideaza probabilitatile matematice. Nudul Ilenei Lazariuc e singurul lucru care mi-a captat atentia.
Cred ca dupa Rambo 4 sau gandit ca si comisarul poate sa mearga mai departe si sa SUPRAVIETUIASCA……
SPECIAL
Top 20 celebrități active în rețelele sociale
Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]
Va multumim!
Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]
Poze Premiile Gopo 2012
Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]
12 Festivaluri de Film in Romania (2012)
Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]
Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani
Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Safe (2011)
- Undeva la Palilula (2012)
- The Avengers (2012)
- Battleship (2012)
- Intouchables (2012)
- Filmul Lunii: Wrath of the Titans (2012)
- The Hunger Games (2012)
- 21 Jump Street (2012)
- Mirror Mirror (2012)
- The Lorax (2012)
- Wanderlust (2012)
- Chronicle (2012)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Floricik88 a comentat la
Dark Shadows: Concursul - Oprea Denisa a comentat la
Dark Shadows: Concursul - George3I a comentat la
Dark Shadows: Concursul - Roxie a comentat la
Ce film vrei sa vezi la Hollywood Multiplex in aceasta vara? - Roxie a comentat la
Adam Sandler sau DiCaprio cu ProVideo!

este cel mai tare filmul , dar si siteul acesta tinetio tot asa!!!!