filme tari

Actori: Joshua Jackson, Rachel Taylor, Megumi Okina

Astazi am avut revelatia vietii mele;defapt zilele trecute. Si pentru asta o sa-mi permit sa fiu in totalitate sincera: filmul asta a fost de rahat! Pentru pudicii virtuali prezint cateva scuze, dar ..credeti-ma, un alt termen care are posibilitatea sa redea atat de fidel realitatea, n-am gasit. Si oricum nu se merita efortul unui pasibil cross de-al vreunui neuron, productie proprie, bineinteles. Sa fie clar: americanii per general stau prost la capitolul imaginatie, idei si tot campul lexical al unei productii cinematografice daca nu onorabila, macar de-un Doamne-ajuta. Chiar nu-i pot gasi vreun plus, vreo bulinuta alba, (ceva!?!) acestei ecranizari, fie si prin niscavai pori superficiali.

El si ea, X si Y (am eu motivele mele sa nu le divulg numele din film, dar oricum nici nu se merita efortul de a le retine), tineri insuratei, ajung prin Tokio (mai bine racolau de pe la noi, bantuiala aici este un adevarat trend-setter), din prisma meseriei tipului (fotograf) si evident ca ajung in situatia de a fi speriati/socati/ inspaimantati, de-o bu-hu-hu ( aka fantoma) intruchipata de fosta iubita a individului. Chiar ma indispune sa repet un scenariu, deci daca insistati sa primiti un rezumat serios, dati un search la celalalt Shutter (tot aici pe blog), varianta thailandeza, cea originala. E aceeasi mancare, reincalzita la mana a doua, un fel de ciorba ‘inferioara’, servita in portelanuri importate angro.

Download subtitrare “Shutter” (2008) click aici.

Iar acum o sa-mi spun parerea, ce dragut, nu ca n-as fi improscat recenzia c-o galeata de subiectivism, dar acum chiar asta trebuie sa fac. Zic asa: urat din partea lor sa reproduci chiar si cel mai mic detaliu dintr-un alt film, cu acord sau nu al migdalatilor, (a se citi thailandezi). Ma gandesc ca daca macar faceau si ei o parodie, cu vreo blonda care fuge buimacita urmarita de fantoma vreunei injectii de botox, mai radeam un pic, sau macar schitam vreun zambet, fie si schimonosit. Asta daca Hollywood-ul ravnea si el dupa paranormal! Ceea ce m-a intrigat si atras atentia este (m-am interesat ulterior) ca regia apartine unui japonez. Ce Dumnezeu o fi avut tipul in cap? Care-i strategia, acel ceva ce-mi scapa? In rest, nu inteleg daca tot avem de-a face c-o simbioza japonezo-americana, de ce naiba n-au folosit vreo echipa de somalezi ceva, o natie asa .. mai ‘speciala’, de ce tot ochisorii aia migdalati trebuie sa ne urmareasca? Ce mi-e Thailanda, ce mi-e Tokio! Ce sa mai: dezamagire totala!

Vizionati trailer: