filme tari

“Shrink” este un film tare, un film sensibil, un film pe care îl recomand. Un film în care Kevin Spacey dovedeşte, dacă mai era nevoie, că poate să îţi transmită cele mai diverse sentimente. Un film pe care trebuie să îl simţi ca să îţi placă. Partea cea mai frumoasă e că nici nu trebuie să fii atent la dialog, la cuvinte. Oamenii din această peliculă nici nu au nevoie de cuvinte ca să te facă să înţelegi prin ce trec şi ce simt. E de ajuns să îi priveşti şi poţi să îţi dai seama. Ca să fie totul clar de la început: “Shrink” este o dramă, adică este o peliculă tristă, cu o temă filozofică aş putea spune. Deci, v-aş sugera să aveţi grijă în ce stare vă aflaţi când îl urmăriţi. Dacă sunteţi depresivi, filmul v-ar putea întrista şi mai mult. Excepţie fac persoanele masochiste, aşa ca mine

În prim plan se află Henry Carter, un celebru psihiatru din Los Angeles, incapabil de a trece peste moartea soţiei sale.

Ironia situaţiei nu reiese numai din faptul că jobul lui Henry era acela de a ajuta oamenii, ci şi din faptul că acesta fusese autorul a două best-seller-uri: “Happiness Now” şi “Stop Feeling Sad”. Şi atunci, ce faci când îţi dai seama că toată “teoria” despre fericire, despre viaţă, despre tine, pe care ai construit-o de-a lungul timpului, este o mare … porcărie? Unde te duci pentru răspunsuri? Şi, mai ales, cum poţi să îi mai ajuţi pe alţii, dacă nu te poţi ajuta pe tine însuţi? În plan secund, se află pacienţii lui Henry: Jemma – o adolescentă afro-americană care se străduieşte să depăşească moartea mamei sale; Patrick – un impresar cam sărit de pe fix; Jeremy – prietenul lui Henry şi un scenarist aflat în pană de inspiraţie; Kate – o actriţă al cărui succes se află în declin; Shamus – un actor cu un accent irlandez incredibil de tare, dar cu un comportament autodistructiv; Holden – un producător de film alcoolic.

Chiar dacă personajele menţionate mai sus pot fi considerate clişee, felul în care au interpretat actorii fac ca acest mic amănunt să fie insignifiant. Realismul e cutremurător, iar montajul foarte bine realizat. La capitolul expresivitate, pelicula are nota 10. Că fiecare percepe diferit un film, am stabilit deja, dar cât de siguri putem fi că părerea noastră, în legătură cu acela, este cea corectă/bună/adevărată? De fapt, ce înseamnă corect/bun? Şi să nu uităm că discuţia poate merge dincolo de capitolul filme. Închei printr-un citat din “Shrink” care mi-a dat de gândit: “I don’t think life is absurd. I think we are all here for a huge purpose. I think we shrink from the immensity of the purpose we are here for” – Norman Mailer. Voi ce credeţi? Avem sau nu un scop?

Vizionati trailer: