Serial: Lie to me (2009)

Astăzi am să vă vorbesc de un serial destul de nou şi foarte puţin promovat în România. “Lie to me” face parte din categoria serialelor care m-au atras încă de la început, fiindcă am descoperit că aveam ce învăţa din ele. V-am povestit deja de problema pe care o am faţă de ideea de a pierde timpul degeaba. În sensul că nu suport să fac acest lucru. Ei bine, “Lie to me” părea o alegere bună de petrecere a timpului liber. Cel puţin când vine vorba de primul sezon, căci al doilea m-a cam dezamăgit. Dar, mai întâi, să vă povestesc despre ce e vorba. Imaginează-ţi că, undeva în lume, există o echipă de patru persoane expertă în “citirea oamenilor”. Îşi pot da seama în ce dispoziţie te afli, ce simţi, ce gândeşti şi, mai ales, dacă minţi sau nu, numai uitându-se la tine şi analizându-ţi gesturile, mimica şi expresiile microfaciale. Nu, nu au puteri supranaturale, totul se rezumă doar la ştiinţă.

Acei oameni sunt: Dr. Cal Lightman (conducătorul echipei), Dr. Gillian Foster, Eli Loker şi Ria Torres.

În fiecare episod, cei patru se vor confrunta cu cazuri diferite în care vor trebui să afle cine spune adevărul şi cine minte. Dacă în primul sezon este evidenţiată mai mult tehnica de “citit oameni” şi modul în care echipa acţionează pentru a rezolva un caz, în cel de-al doilea sezon aceste lucruri trec în plan secundar, accentul punându-se mai mult pe evoluţia personajelor şi pe acţiune. De aceea, ziceam la început că am fost puţin dezamăgită de cel de-al doilea sezon. Pentru că eu eram foarte interesată de ideea de bază, de teoria în sine şi nu de personaje sau acţiune. Cu toate că, trebuie să recunosc, Tim Roth joacă formidabil. E o reală plăcere să-l urmăreşti.

De aceea cred că multora dintre voi s-ar putea să vă placă acest serial. Are cam de toate: o idee originală, actori buni, suspans, acţiune, soundtrack foarte fain, umor de calitate, ceva psihologie şi un scenariu bine pus la punct. Acestea fiind spuse, “Lie to me” devine recomandarea mea cu numărul 4.