filme tari

Serial: Dexter (2006)

Scris de   |  07 February 2010 |
Ankha
9/10
Regia: James Manos, Jr.
Actori: Michael C. Hall, Julie Benz, Jennifer Carpenter, Lauren Vélez, James Remar
Gen: Serial

Şi am ajuns, iarăşi, la unul din subiectele mele preferate de care nu cred că am să mă satur vreodată: criminalii în serie. Aşa cum am mai spus şi înainte, mecanismul de gândire al unui criminal în serie mi s-a părut mereu interesant de studiat. Mi-a plăcut întotdeauna să cercetez fiecare lucru dincolo de aparenţe şi sunt de părere că mintea unui om ascunde multe faţete. Am citit numeroase cărţi şi am văzut filme despre criminalii în serie, însă niciodată nu am avut plăcerea de a găsi un serial care să aibă drept studiu de caz un criminal în serie. Asta până când am descoperit „Dexter”. Evident că m-a atras de la început iar primele trei sezoane mi s-au părut demenţiale. Însă toată originalitatea şi valoarea producţiei stau în modul în care l-au construit pe Dexter Morgan, criminalul în serie.

Serialul este bazat pe nuvelele lui Jeff Lindsay, creatorul său fiind James Manos, Jr. care, după mine, a făcut o treabă foarte bună.

dexter season 3 Serial: Dexter (2006)

Am stat şi m-am gândit: dacă îi avem pe Superman, Batman, Spider-Man etc drept exemple de eroi, de ce nu l-am putea considera şi pe Dexter un erou? Într-adevăr, diferenţa dintre personajul nostru şi restul e că primul ucidea pentru că simţea nevoia, era ca o boală, un parazit, un „pasager întunecat” pentru el, pe când ceilalţi doar îi prindeau pe băieţii răi, foarte rar ajungeau să-i omoare. Dar, oricum, toţi erau dependenţi de acest „job” şi toţi îşi canalizau această dependenţă pentru a ajuta lumea. Iar când un lucru considerat rău (crima în cazul de faţă) are ca scop producerea unei acţiuni pozitive, mai rămâne acesta condamnabil? Off-topic: voi ştiaţi că Jennifer Carpenter (aka Debra Morgan, sora lui Dexter) este căsătorită, în viaţa reală, cu Michael C. Hall? icon biggrin Serial: Dexter (2006) Dacă nu, aflaţi acum icon razz Serial: Dexter (2006) .

dfd Serial: Dexter (2006)

După cum spuneam, „Dexter” este un serial în care personajul principal este chiar Dexter, un angajat al poliţiei din Miami, ce se ocupa cu analiza petelor de sânge. Sângele este un fel de lait-motiv în acest serial şi o să vă las pe voi să aflaţi cum stă toată treaba. Dacă ziua Dexter lucra pentru poliţie, noaptea prelua controlul alter-ego-ul său de criminal în serie. Însă, „pasagerul întunecat” (după cum singur îl numeşte) nu omora oameni nevinovaţi, ci numai criminali. Primele trei sezoane sunt foarte tari pentru felul în care evoluează personajul Dexter. În ultimul sezon, cel de-al patrulea, au încercat să-l normalizeze, să-l facă „băiat de casă” şi asta nu m-a încântat deloc. Finalul, dincolo de faptul că nu mi-a plăcut şi m-a uimit total, l-am considerat foarte, foarte nepotrivit. Consider că au făcut o greşeală şi un salt prea mare de la o stare psihologică la alta şi mi-e teamă de ce vor face cu Dexter în sezonul cinci.

dexter3 hi Serial: Dexter (2006)

Până una alta, vă recomand serialul, în primul rând, pentru partea de analiză psihologică şi, apoi, pentru că e incitant, are un scenariu bun, actorii joacă bine (Michael C. Hall e absolut genial) şi te prinde repede.

Vizionaţi trailer:

Taguri





ARTICOLE SIMILARE:

PARERI SI COMENTARII

Twenty   |   07 February 2010 2:59 pm

Un serial foarte bun.. si da.. a facut un salt.. Ramane de vazut ce va fi in sezonul 5.

Debra nu-mi place deloc.. (ca fata/femeie).. Mi-e cea mai antipatica dintre toti. Restul sunt ok spre foarte bine :D

Ankha   |   07 February 2010 7:41 pm

Jennifer Carpenter nici mie nu imi place ca fata/femeie insa imi place personajul ei, Debra. E un amestec de fragilitate, umor si neindemanare. Cat despre sezonul 5 cred ca va fi cel mai asteptat dintre toate de pana acum. Garantat! Adica, finalul a fost ceva de genu’: WTF?!? Am zis ca nu e posibil si am injurat vreo cateva minute :) )

Andreea   |   07 February 2010 8:20 pm

cel mai bun serial. m-a cam desunflat ultimul episod din seria 4, asa ca sunt curioasa ce poate sa urmeze. recunosc ca vedeam altfel sfarsitul seriei..

F2ne   |   08 February 2010 9:37 am

Dupa cum unii stiti Michael C. Hall este destul de bolnav si daca o sa fie sezonul 5 s-ar putea sa fie ultimul.. am fost foarte trist la aflarea vestii.
Si finalul din sez 4 a fost destul de fortat cred ca tocmai din acest motiv

Ankha   |   08 February 2010 1:14 pm

Din cate am auzit eu, Michael ar fi fost diagnosticat cu cancer insa a declarat ca tratamentul merge bine si se va face bine. Cat despre faptul ca sezonul 5 va fi ultimul, s-ar putea sa ai dreptate. Insa nu cred ca boala lui Michael este motivul pentru care vor fi numai 5 sezoane si pt ce au facut cu finalul celui de-al patrulea sezon.

Davos   |   08 February 2010 10:24 pm

Sezonul 5 apare?

Ankha   |   08 February 2010 10:40 pm

Da, o sa apara. De ce? Ai auzit tu altceva? :D

Davos   |   09 February 2010 8:36 pm

pai,nu am auzit nimic,de asta intrebam xDD

ankutza   |   02 September 2010 1:38 am

sezonul 5 apare acum in 26….abea astept.si mie imi place f tare Dexter.cel mai tare serial.

Aboneaza-te la comentarii

SPECIAL

Top 20 celebrități active în rețelele sociale

Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]

Va multumim!

Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]

Poze Premiile Gopo 2012

Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]

12 Festivaluri de Film in Romania (2012)

Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]

Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani

Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]

toate articolele

Cele mai noi articole pe email!



acum in cinematografe

PICTORIALE SI FOTOGRAFII



Poze Premiile Gopo 2012



Freida Pinto pe coperta revistei Esquire



Tinute pe covorul rosu la Premiile Oscar 2012



[Foto] Dacă posterele ar spune adevărul



vezi toate articolele

Categorii speciale






COMENTARII RECENTE