Red Cliff (2008)

2

John Woo, realizatorul unor filme de succes precum Face/Off şi Mission: Impossible II, şi-a propus să aducă pe marele ecran una din cele mai importante bătălii din istoria Chinei, anume lupta de la Stânca Roşie, care a dus la sfârşitul dinastiei Han. Filmul a costat peste 80 de milioane de dolari, fiind printre cele mai scumpe producţii realizate vreodată în Asia, dar a meritat şi a reuşit să scoată banii investiţi într-un timp destul de rapid. Producţia originală are aproape 300 de minute şi pentru o mai bună vizionare a fost lansată în două părţi, la un interval de şase luni. Dar acest lucru s-a întâmplat numai în Asia deoarece în restul lumii a ajuns o variantă aproape la jumătate faţă de lungimea iniţială.

red cliff1 460x268 Red Cliff (2008)

Primul ministru Cao Cao îl convinge pe ultimul împărat al dinastiei Han să declare război ţinutului de vest şi ţinutului din sud. Cei doi lideri, Liu Bei şi Sun Quan, decid să formeze o alianţă pentru a avea o şansă în faţa armatei imperiului. Totuşi, chiar şi reunite, forţele armate ale lui Liu Bei şi Sun Quan sunt cam la jumătate din numărul de războinici pe care se bazează Cao Cao. Astfel, ei au nevoie de o strategie bine pusă la punct şi de câteva vicleşuguri pentru a reuşi să supravieţuiască. Bătălia finală dintre cele două tabare se va da la Stânca Roşie şi va fi purtată atât pe apă, cât şi pe uscat, iar condiţiile meteorologice vor conta în economia luptei mai mult decât cred combatanţii.

red cliff 2 Red Cliff (2008)

John Woo nu-şi dezminte nici de această dată talentul pentru scene de luptă, majoritatea celor prezentate în film fiind deosebit de spectaculoase. Montajul alert nu-ţi permite ca spectator să observi toate atrocităţile comise pe câmpul de luptă, încă o bilă albă pe Woo care a creat un film de război atât pe violent pe cât ar fi trebuit ca să fie credibil, fără a exagera însă şi a cădea în cealaltă latură a violenţei cu orice preţ.
Am un singur amendament. Am văzut filmul varianta comprimată şi uneori nu se înţeleg prea bine motivaţiile personajelor sau apar unele scene care nu prea se leagă între ele. De aceea, pentru un adevărat spectacol, dacă aveţi răbdare şi dacă aveţi unde să găsiţi versiunea originală, vă recomand să o urmăriţi pe aceea. Nu că acesta ar fi un film rău, doar că cel pentru piaţa asiatică este mai complet.

Vizionaţi trailer:

2 COMENTARII

  1. Roxana.. filmul ruleaza in prezent pe HBO . Este foarte ok, nu pot spune ca este foarte spectaculos , dar pentru adeptii genului..cu siguranta va fi un deliciu 🙂 Nu am vazut varianta de care aminteste Cinefilul , cea lansata doar in Asia , oricum.. probabil mari diferente nu exista, si aceasta ”comprimata” este destul de elaborata.. un film de aproximativ 140 de minute .. e ceva.. Ma rog, acum ca l-am vazut pe acesta..nu prea as mai fi curios sa-l caut pe celalalt, nici nu stiam despre el de fapt, acum am aflat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.