Primele zile de TIFF

0

TIFF-ule ce tânăr eşti, e prima oară când vii la mine…”! 😀 Judecând după vârstă şi etăţi, TIFFu’ e chiar tinerel (anul acesta ediţia cu numărul 9) şi da, pentru mine, Mihaela de la FILME TARI, este primul eveniment de acest tip şi amploare. Încă n-am “zburat” spre TIFF, dar asta nu înseamnă că n-au putut începe fără mine. Era şi culmea! Aşadar, pe 28 mai (vineri) s-a dat startul pentru o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, eveniment găzduit de oraşul Cluj-Napoca. Un public de peste 1500 de spectatori a participat la ceremonia de deschidere din noua locaţie a festivalului, Ursus Open Air, locaţie stabilită pentru Piaţa Unirii, iar feedback-ul a fost asigurat atât de public, cât şi de organizatori. După un preview al proiecţiei-eveniment “Dracula”, susţinut muzical live chiar de chitaristul american Gary Lucas, au urmat discursurile de deschidere purtate de Tudor Giurgiu– directorul festivalului, Mihai Chirilov– directorul artistic al festivalului şi Sorin Apostu – Primarul Cluj-Napoca. TIFF nu a uitat şi să acorde două clipe de răgaz pentru două personalităţi care au părăsit scena celor vii de curând: Jean Constantin şi criticul de film Ron Holloway, apropiat al festivalului. Înspre final, a avut loc şi proiecţia unei comedii râvnite de public: Bodega Soul Kitchen, producţie marca Fatih Akin. Şi ca să mă credeţi pe cuvânt, vă las în compania unui filmuleţ de making-of de la TIFF:

Prima zi de weekend la TIFF

Metropolis live 460x337 Primele zile de TIFF

Adică ieri, adică sâmbătă. Timpul nu stă în loc, nopţile devin lungi, iar TIFF nu pierde vremea. Astfel, cei care au avut plăcerea să fie ieri la Cluj, au avut ce vedea. Pentru început, documentarul Videocracy/Videocratia în regia lui Erik Gandini care a putut fi urmărit la Cinema Victoria începând cu orele 12. Dacă nu vă sună cunoscut titlul, aflaţi că acest controversat proiect prezintă într-o manieră provocatoare impactul pe care anumite canale media, aflate sub dominaţia lui Silvio Berlusconi, l-au exercitat asupra populaţiei din Italia în ultimele trei veacuri. După-masa, aproape de ora 17, la TIFF Lounge (Galeria Muzeului de Arta din Cluj), pasionaţii de arta fotografică au putut admira Vernisajul expoziţiei de fotografie semnat de Andrei Pandele, expoziţie ce va putea fi vizitată pe tot parcursul festivalului. Minunat, trebuie s-o strecor în program când ajung! Cu ocazia lansării a fost lansat şi numarul 3 al revistei de fotografie Punctum, publicaţie în care veţi avea posibilitatea de a citi un amplu interviu cu Andrei Pandele, dar şi să-i vedeţi o serie de fotografii mai puţin cunoscute ale acestuia. Tot ieri, Cinema Republica a găzduit două proiecţii eveniment: de la ora 18, proiecţia de gală a filmului Caravana Cinematografică, în regia lui Titus Muntean şi de la ora 20 filmul mut Metropolis (R. Fritz Lang), care va rula în varianta sa restaurată si completă, beneficiind de un soundtrack live compus special pentru versiunea integrală de către artistul Antonio Bras. Soundtrack-ul realizat de Bras conţine atât muzică clasică, efecte sonore, pasaje de muzică rock, sunete ambientale şi meditative cât şi numeroase sample-uri de chitară, pian, elemente percusive şi alte sunete live, care împreuna vor realiza un câmp sonor electro-digital de senzaţie. În cele din urmă, la Casa Matei de la ora 16 au fost aşteptaţi iubitorii festivalului la o expoziţie inedită ce contine propunerile de grafică pentru gama de produse promoţionale marca TIFF 2010, proiect ce apartine studenţilor Facultăţii de Artă şi Design din Cluj.

Ce aduce duminica la TIFF?

La danse 460x258 Primele zile de TIFF

În primul rând, o veste bună pentru festival şi organizatori: s-a vândut un număr record de bilete la proiecţiile din cadrul festivalului şi anume 6500. Şi sunt abia la început! 😀 Începând de astăzi, se reiau seriile de întâlniri zilnice cu personalităţi din lumea filmului şi nu numai. Găzduit de Muzeul de Artă din Cluj, TIFF Lounge oferă posibilitatea publicului de a intra în dialog cu invitaţii, în cadrul unor discuţii moderate de Mihnea Măruţă. Invitatul care va deschide seria TIFF Lounge de acest an este de-al casei, Mihai Chirilov, Directorul Artistic TIFF. Acesta va dezvălui publicului criteriile care au stat la baza selecţiei celor 240 de filme din festival, precum şi detalii despre cele trei noi secţiuni ale ediţiei de anul acesta: Terapii extreme, Profesiune: actriţă şi Less is More. Tot de la ora 17, clujenii pot veni la Cinema Republica pentru a participa la proiecţia specială a unui documentar de marcă: La Danse / Dansul de Frederick Wiseman. Documentarul a reuşit sa obţină o nominalizare la premiile César pentru Cel mai bun documentar şi prezintă una dintre cele mai mari companii de balet ale lumii, Baletul Operei din Paris.
Începând cu ora 21:30 publicul este aşteptat la locaţia open-air Cinema Echinox, pentru a viziona un film cu adevărat important, un nume care a influenţat generaţii de cineaşti, balerine şi artişti: The Red Shoes / Pantofiorii roşii, în regia lui Michael Powell şi a lui Emeric Pressburger. Un proiect ce reuşea să smulgă două statuete Oscar în 1949 pentru Cea mai bună scenografie şi Cea mai bună muzică, prezentând povestea de viaţă a unei tinere balerine care se va trezi într-o ipostază uimitoare: este iubită de compozitor şi atrasă de impresarul care este hotărât să o duca pe culmile baletului; o proiecţie prezentată de JTI şi British Council.
La Castelul Bánffy de la Bonţida, la acelaşi 21:30 va avea loc o proiecţie eveniment: Dracula (R. George Melford, 1931) şi al său sountrack compus de Gary Lucas, fiind prima prima ecranizare cu inserturi în limba spaniolă a celei mai cunoscute legende legate de spaţiul transilvănean. La Cluj, filmul alături de Gary Lucas va fi proiectat în premieră europeană.

Acesta este programul pentru acest sfârşit de săptămână şi da, ai nevoie de multe picioruşe şi neuroni pentru a “simţi” totul. Vă ţin la curent cu ştirile şi programul, iar curând, cu informaţii şi “bârfe” de la faţa locului. 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.