Peter and Vandy (2009)
Este greu să prezinţi povestea de iubire dintre doi tineri într-o manieră nouă, originală. Au fost încercate aproape toate variantele şi puţini sunt cei care aleg şi cărări noi, mulţi preferând să meargă pe cele bătătorite. Jay DiPietro (debut absolut în triplă calitate, de scenarist, regizor şi producător) are meritul de a prezenta o altfel de variantă a unei poveşti de iubire. Noutatea constă în faptul că ordinea evenimentelor unei relaţii normale, între doi oameni normali, nu este cronologică. Filmul sare de la diverse episoade importante din viaţa cuplului, semânând oarecum cu 5×2 al lui Francois Ozon, acolo unde povestea dintre un bărbat şi o femeie este prezentată în ordine inversă, de la destrămarea cuplului, până la prima întâlnire dintre cei doi, dar şi cu (500) Days of Summer.

Peter (Jason Ritter) şi Vandy (Jess Weixler) se întâlnesc pentru prima oară în pauza de masă într-un parc din Manhattan. Ea avea o relaţie de care nu era foarte mulţumită, el era liber de contract. Atracţia dintre ei este una evidentă, iar lucrurile evoluează firesc. De la mutarea împreună, până la primul „Te iubesc” nu mai erau prea mulţi paşi de făcut. Evident, ca în orice cuplu, lucrurile nu erau întotdeauna roze, la un moment dat încep să apară discuţii în contradictoriu pe teme minore, dar care sapă la soliditatea cuplului Dacă nu există o bună comunicare, o bună înţelegere între cei doi, lucrurile pot scăpa de sub control, iar clipele minunate petrecute de ei ar putea deveni istorie şi nu vor mai fi repetabile.

Filmul poate fi catalogat plictisitor de cei care aşteaptă să se întâmple fapte memorabile. Nu se întâmplă. Totul seamănă cu lucrurile petrecute în viaţa unui cuplu obişnuit: discuţii despre alegerea unui restaurant, a meniului, întâlniri cu prietenii, etc. Mare parte din Peter and Vandy cade pe umerii celor doi protagonişti. Jason Ritter şi Jess Weixler, doi actori fără un palmares deosebit, sunt două prezenţe agreabile şi credibile în rolurile celor doi îndrăgostiţi. Practic, doar ei deţin roluri principale, restul interpreţilor având partituri secundare, care doar caracterizează direct sau indirect trăsături ale celor doi eroi.
Un film de dragoste atipic, dar destul de interesant.
Vizionaţi trailer:
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
PARERI SI COMENTARII
SPECIAL
Kate Beckinsale – eșecuri și reușite
Cunoscută la început pentru rolurile ei din filme de comedie și romantice, Kate Beckinsale a reușit să facă trecerea la acțiune prin rolul din pelicula „Underworld”, în anul 2003. Deși avea deja statutul de vedetă, asigurat prin participarea la producții precum „Pearl Harbour” și „Serendipity”, personajul vampirului Selene i-a asigurat recunoașterea de care avea nevoie [...]
Magia Melodiilor din Desene
Disney reprezinta o lume magica pentru majoritatea oamenilor. Poate inca mai simti acea bucurie cand iti aduci aminte de desene, poate inca mai revezi cate unul din cand in cand si poate inca te fascineaza lumea personajelor desenate acum multi ani. Se intampla uneori sa auzi din intamplare o melodie cunoscuta care sa-ti aduca aminte [...]
10 blockbustere in 2012
Dacă în anul 2011 a fost bătut recordul la categoria continuări cinematografice, respectiv numărul îngrijorător de 27, în 2012 sequel-urile și prequel-urile vor domina box office-ul, atât cel din România, cât și cel internațional. Multe dintre pelicule sunt așteptate cu sufletul la gură de către fani, dar vor fi întâmpinate cu scepticism de critici, pe [...]
Nominalizările Premiilor Oscar 2012
Nominalizările pentru cea de-a 84-a ediție a Premiilor Academiei au fost anunțate astăzi, iar unele dintre peliculele alese sunt surprinzătoare. Filmul „The Artist”, care aduce un omagiu epocii de aur a Hollywood-ului, este prezent în majoritatea categoriilor, pe când „Extremely Loud and Incredibly Close” a fost singura peliculă la care s-au auzit urale din sală. [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Man on a Ledge (2012)
- Contraband (2012)
- One for the Money (2012)
- Habemus Papam (2011)
- J. Edgar (2011)
- The Darkest Hour (2011)
- The Girl With The Dragon Tattoo (2011)
- La vida de los peces (2010)
- Carnage (2011)
- The Muppets (2011)
- Sherlock Holmes: A Game of Shadows (2011)
- Happy, Happy (2010)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Mihai Iordache a comentat la
Calatoria 2 – Concursul - Andi a comentat la
Concurs: Oferim dvduri pentru premii Oscar - Izuluka a comentat la
Ultimul sezon din House - Izuluka a comentat la
Portrete de Oscar - Andreea Panoiu a comentat la
Câștigă bilete la The Light Cinemas
un cacat de film, imi scuza-ti expresia;)