Peindre ou faire l’amour (2005)

0

Oare ce-ar mai avea de făcut un cuplu cu aproape 30 de ani de căsnicie după ce copilul lor şi-a luat zborul din cuib ? Nu mare lucru. Să îşi cultive hobbyurile, în cazul în care nu are probleme financiare şi să petreacă timpul liber de care beneficiază din plin într-un mod cât mai plăcut. Mai pe româneşte, să îmbătrânească într-un mod frumos. Mai greu însă pentru cineva ajuns la 55-60 de ani să experimenteze lucruri noi şi să încerce experienţe inedite. Dar niciodată să nu spui niciodată şi, mai ales, să nu crezi că o parte din viaţa ta a ajuns la final, poate a trecut într-o nouă etapă.

peindre 1 300x200 Peindre ou faire l’amour (2005)

Madeleine (Sabine Azema) este pasionată de pictură. Ea descoperă într-o zi o casă frumoasă pe care vrea să o picteze. Atunci prin zonă trece Adam (Sergi Lopez) , un bărbat orb care locuieşte prin împrejurimi şi care îi spune că locuinţa respectivă este de vânzare. Madeleine îşi convinge soţul – William Lasserre (Daniel Auteuil) să o cumpere şi cei doi se mută în acel sătuc de munte. Madeleine şi William petrec mult timp în compania noilor şi mai tinerilor prieteni, Adam şi Eva (Amira Casar) şi zilele trec parcă mai uşor. Într-o seară, locuinţa lui Adam şi Eva arde în totalitate, iar cei doi vor fi găzduiţi Madeleine şi William până îşi vor repara casa. Treptat, atracţia sexuală a lui Madeleine faţă de Adam şi a lui William faţă de Eva începe să crească şi prietenia lor începe să se transforme în altceva. Toată lumea este de acord cu schimbul de parteneri, iar Madeleine şi William parcă intineresc. Ei însă nu se vor opri aici şi vor căuta şi alte cupluri cu pasiuni similare…

peindre 2 300x200 Peindre ou faire l’amour (2005)

Subiectul filmului este destul de incitat, trebuie să recunoaşteţi. Dar pe cât de atractivă este ideea, pe atât de lentă este desfăşurarea acţiunii. Trebuie să te înarmezi cu multă răbdare ca să duci filmul la sfârşit, mai ales că după prima jumătate de oră nu anticipezi direcţia în care se va îndrepta. Acum să nu vă aşteptaţi la o avalanşă de scene erotice. Acestea sunt, dar dozate şi rafinate aşa cum poate numai francezii ştiu să realizeze. Filmul ne introduce, timid, e adevărat, într-o lume puţin cunoscută, cea a cuplurilor care fac schimb de parteneri cu acordul acestora şi ne arată că nu întotdeauna lucrurile sunt roz după consumarea actelor respective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.