filme tari

Once (2006)

Scris de   |  03 September 2008 |

Iată un film pe care nu trebuie să-l ratezi. Nu pentru că aşa spune saramon. Nu pentru că a fost premiat cu Oscar pentru cel mai bun cântec original: Falling slowly. Şi nici măcar pentru că a trimis în extaz publicul festivalului de la Sundance, anul trecut, obţinând premiul pentru cel mai bun film dramatic străin. Once este o operă de artă rară. A fost catalogat drept un musical, un lucru care mi se pare oarecum nedrept. Pentru că nu muzica îl face un film deosebit, ci, mai degrabă, tăcerea, momentele de linişte şi schimbul de priviri dintre cei doi protagonişti.

Spusă pe scurt, povestea poate părea simplă: un tip irlandez (Glen Hansard) care, pe lângă faptul că lucrează în atelierul de reparat aspiratoare al tatălui său, nu face altceva decât să cânte pe stradă la o chitară aproape distrusă, o întâlneşte pe ea (Marketa Irglova), o imigrantă din Cehia. Amândoi au două poveşti de dragoste separate, pe care doresc să le reia. once 1 optimizen 300x208 Once (2006)Soţul ei se află încă în Cehia, urmând să vină în Irlanda curând, în timp ce prietena lui se află în Anglia. Dar acest lucru nu-i împiedică să-şi trăiască propria poveste de dragoste. Ciudată şi neconvenţională, aceasta apare datorită pasiunii lor pentru muzică şi se sfârşeşte pentru a te trezi pe tine, spectatorul, la realitate.

Download subtitrare “Once” click aici.

Once nu este un basm modern şi nici nu este un block-buster american, la finalul căruia toată lumea este fericită, iar băiatul rămâne întotdeauna cu fata visurilor sale. Filmul lui John Carney este o dovadă a simplicităţii. Iar finalul pe care i l-a dat era singurul posibil pentru a nu cădea în ridicol. Regizorul a mers cu pasiunea pentru lucrurile simple chiar mai departe, lăsându-i pe cei doi protagonişti anonimi. Aceştia nu au nume nici pe genericul de final. Nu, nu este cel mai bun film din ultimii 10 ani, aşa cum am citit pe undeva. Dar este un film interesant, cu o poveste de dragoste originală şi captivantă.

Vizionati trailer:

Taguri





ARTICOLE SIMILARE:

PARERI SI COMENTARII

Valy   |   14 October 2008 8:02 pm

“Once” este un film extraordinar… nota 10 din partea mea :)

saramon   |   15 October 2008 7:29 am

Într-adevăr, este unul dintre acele filme rare pe care merită să le ai în colecţie şi să le priveşti nu numai o dată.

Jovi   |   08 August 2009 11:39 pm

Si din partea mea, aceeasi nota-10. Un film dulce, duios, cea mai frumoasa poveste romantica de dupa anul 2000 in cinematografie.

Aboneaza-te la comentarii

SPECIAL

Kate Beckinsale – eșecuri și reușite

Cunoscută la început pentru rolurile ei din filme de comedie și romantice, Kate Beckinsale a reușit să facă trecerea la acțiune prin rolul din pelicula „Underworld”, în anul 2003. Deși avea deja statutul de vedetă, asigurat prin participarea la producții precum „Pearl Harbour” și „Serendipity”, personajul vampirului Selene i-a asigurat recunoașterea de care avea nevoie [...]

Magia Melodiilor din Desene

Disney reprezinta o lume magica pentru majoritatea oamenilor.  Poate inca mai simti acea bucurie cand iti aduci aminte de desene, poate inca mai revezi cate unul din cand in cand si poate inca te fascineaza lumea personajelor desenate acum multi ani. Se intampla uneori sa auzi din intamplare o melodie cunoscuta care sa-ti aduca aminte [...]

10 blockbustere in 2012

Dacă în anul 2011 a fost bătut recordul la categoria continuări cinematografice, respectiv numărul îngrijorător de 27, în 2012 sequel-urile și prequel-urile vor domina box office-ul, atât cel din România, cât și cel internațional. Multe dintre pelicule sunt așteptate cu sufletul la gură de către fani, dar vor fi întâmpinate cu scepticism de critici, pe [...]

Nominalizările Premiilor Oscar 2012

Nominalizările pentru cea de-a 84-a ediție a Premiilor Academiei au fost anunțate astăzi, iar unele dintre peliculele alese sunt surprinzătoare. Filmul „The Artist”, care aduce un omagiu epocii de aur a Hollywood-ului, este prezent în majoritatea categoriilor, pe când „Extremely Loud and Incredibly Close” a fost singura peliculă la care s-au auzit urale din sală. [...]

toate articolele

Cele mai noi articole pe email!



acum in cinematografe

PICTORIALE SI FOTOGRAFII



Video si poze provocatoare cu Charlize Theron in VanityFair



Filme nominalizate la premiile BAFTA, in viziune artistica



Poze cu Amanda Seyfried pe platourile filmului “Lovelace”



Kate Beckinsale la premiera Underworld: Awakening, de la Berlin



vezi toate articolele



Categorii speciale






COMENTARII RECENTE