Old Dogs (2009)
Robin Williams şi John Travolta într-un film. Deja, de câţiva ani buni, încep să fiu sceptic la orice realizare cinematografică îl conţine pe vreunul dintre aceşti doi actori, altfel, remarcabili. Old Dogs se vrea un film de familie, o comedie nevinovată, la care părinţi şi copii se strâng într-o seară de weekend pentru a mai petrece ceva timp împreună. Old Dogs nu reprezintă decât un pretext pentru a mânca popcorn pe săturate. Old Dogs nu este un film cu care să merite să-ţi pierzi vremea spun majoritatea criticilor. Şi, totuşi, ei şi-au pierdut timpul uitându-se la el. Iar saramon spune acelaşi lucru: nu repetaţi greşeala criticilor! Cu siguranţă, veţi găsi ceva mai bun de făcut.
Sunt dispus să vă ajut şi vă spun chiar eu povestea. Dan (Robin Williams) şi Charlie (John Travolta) sunt doi vechi amici, dar şi parteneri de afaceri. Niciunul dintre ei nu şi-a întemeiat vreo familie până acum şi se bucură, în continuare, de anii de burlăcie. Ba sunt foarte aproape de a se bucura şi mai bine, din moment ce se află pe punctul de a încheia o afacere importantă cu o companie din Japonia. Numai că, în acest moment al vieţii lor, intervin problemele. Aceste probleme apar sub chipul şi înfăţişarea a unei foste iubite a lui Dan, pe nume Vicki (Kelly Preston), precum şi a doi gemeni de şase ani: Zach (Conner Rayburn) şi Emily (Ella Bleu Travolta). Aşadar, Dan se trezeşte peste noapte tată şi se transformă rapid în dădacă pentru cei doi gemeni. Iar pentru ca tacâmul să fie complet, evident că Charlie îi sare în ajutor, rezultând o mulţime de gag-uri la care producătorii filmului spun că ar trebui să râzi.
Spuneam mai devreme că Old Dogs se doreşte a fi un film de familie. Şi probabil că este: un film de familie pentru Travolta, care îşi are aproape atât soţia (Kelly Preston), cât şi fiica (Ella Bleu Travolta). Despre regie, mai bine nu vorbesc, pentru că nu aş dori să-l insult pe sărmanul Walt Becker. Probabil că el face tot ce poate. Deşi, dacă stau să mă gândesc mai bine, sper că asta nu este chiar tot ce-i stă în puteri. Pentru binele lui! Iar cele cinci nominalizări la premiile Zmeura de Aur cred că spun totul. Aşadar… premiul pentru cel mai prost actor al ultimilor zece ani se va duce oare la John Travolta? Eu zic că are mari şanse, având în vedere “realizările” sale: Lucky Numbers (2000), Battlefield Earth: A Saga of the Year 3000 (2000), Swordfish (2001) şi Domestic Disturbance (2001). De asemenea, Old Dogs mai este favorit şi în cursa pentru cel mai prost regizor, cel mai prost film şi cea mai proastă actriţă într-un rol secundar.
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
PARERI SI COMENTARII
Apropo de Swordfish .. mie mi-a placut. N-a fost un film “rau” pt. vremea lui .. au trecut aproape 10 ani de atunci , eu zic ca a avut cam de toate.. actiune bunicica, pe Halle Berry.. care din cate retin eu a luat 1 mil. de dolari in plus, pe langa onorariul sau, ptr faptul ca si-a aratat sanii
.. ceva efecte speciale..si un scenariu bunicel..in ansamblu. Si cred ca nici interpretarile actorilor nu au lasat de dorit..asa de rau
N-am văzut Swordfish, dar nici nu cred că mi-aş dori să-l văd. Chiar dacă Halle Berry îşi arată sânii
…Am vazut filmul inainte sa citesc orice fel de articol despre el la recomandarea unui prieten si sunt foarte surprins de comentariile voastre.
Pt cine cauta o comedie parerea mea ca old dogs merita vazut
mie chiar mi`a placut. iar john travolta si robin williams sunt actori foarte buni. mi se pare aiurea situatia..sa fie ei nominalizati pt zmeura de aur.. sunt altii mai prejos. scuze daca am jignit pe cineva cu commentul meu.
Si eu am vazut filmul acuma cateva saptamani si mi-a placut la nebunieeee. Si eu am fost sceptica la inceput…dar am ajuns sa rad cu lacrimi
Si sa stiti ca nu mint. Am iesit din sala de cinema cu tot rimelul intins pe fata
Eu vi-l recomand cu caldura
SPECIAL
Top 20 celebrități active în rețelele sociale
Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]
Va multumim!
Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]
Poze Premiile Gopo 2012
Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]
12 Festivaluri de Film in Romania (2012)
Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]
Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani
Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Safe (2011)
- Undeva la Palilula (2012)
- The Avengers (2012)
- Battleship (2012)
- Intouchables (2012)
- Filmul Lunii: Wrath of the Titans (2012)
- The Hunger Games (2012)
- 21 Jump Street (2012)
- Mirror Mirror (2012)
- The Lorax (2012)
- Wanderlust (2012)
- Chronicle (2012)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Floricik88 a comentat la
Dark Shadows: Concursul - Oprea Denisa a comentat la
Dark Shadows: Concursul - George3I a comentat la
Dark Shadows: Concursul - Roxie a comentat la
Ce film vrei sa vezi la Hollywood Multiplex in aceasta vara? - Roxie a comentat la
Adam Sandler sau DiCaprio cu ProVideo!



Recenzia ta.. cam spune totul. As indrazni sa-i pun si eu o eticheta acestui film , daca l-as cataloga drept ..plictisitor, probabil as fi prea bland, asa ca o sa spun pe sleau.. e de-a dreptul jenant.Chiar nu m-am asteptat la asa ceva..Am fost chiar la premiera daca retin eu bine..acum vreo luna si ceva cred.. A fost promovat la greu in multiplexurile cinemacity , i se pregatise terenul cu ceva timp inainte..prin decembrie..la orice film te duceai, trailer-ul de la Old Dogs era nelipsit..Cine vrea sa vizioneze filmu’ ..sa se uite la trailer, e suficient.. toate fazele “amuzante” sunt incluse acolo
Deci..un film atat de plin de clisee , scene atat de previzibile..povestea..atat de previzibila si aberanta..n-am mai vazut de mult.Chiar imi pare rau pt. cei 2 mari actori.