NexT – Top 5 filme romanesti
1. Domnul David – Filmul lui Hadrian Marcu surprinde o zi absolut obişnuită din viaţa portarului unei scări de bloc. David, în vârstă de 55 de ani, rămâne în acelaşi loc în timp ce oamenii trec animaţi pe lângă el şi încearcă să îşi creeze diferite distrageri de la rutina care îl înconjoară.
2.Outrageously Disco – Ringul de dans şi muzica creează un mediu propice pentru începutul unei poveşti de dragoste, chiar dacă aceasta nu era menită să se întâmple. Nicolae Constantin Tănase prezintă un film pentru nostalgicii erei disco şi romanticii incurabili.
3.Derby - Se ştie cât de incomod este pentru un tată să îl cunoască pe iubitul fiicei sale. Pentru Mircea, personajul din Derby, situaţia devine mult mai stânjenitoare în momentul în care are impresia că îi aude pe fiica lui şi pe prietenul său, invitat la cină, făcând sex în cameră alăturată. Antipatia sa capătă cote maxime când află că băiatul preferă o altă echipă de fotbal. Scurtmetrajul a fost nominalizat anul acesta la premiile Academiei de Film Europene şi a avut premierea mondială la Festivalul de la Berlin.
4.Music in the Blood – Andi Vasluianu joacă rolul unui paznic de noapte, al cărui singur vis este ca fiul său, Ilie, să devină cântăreţ de manele. Aceştia obţin o audiţie cu un celebru producător de muzică, însă băiatul nu reuşeşte să impresioneze, aşa cum era de aşteptat. Filmul a câştigat numeroase premii la festivaluri internaţionale, precum Festivalul de la Bruxelles sau Une Nuit Trop Curte din Franţa , dar şi premiul NexT pentru cel mai bun scurtmetraj românesc în 2010.
5.Danut pleaca pe vapor – În câteva ore, Dănuţ, interpretat de Doru Boguta, îşi petrece ultima zi alături de cei dragi, înainte de a pleca în străinătate să lucreze la bordul unui vas de croazieră. Însă despărţirea nu este atât de dulce precum şi-ar fi dorit, deoarece în loc de îmbrăţişări, personajul este impovărat cu liste de cadouri şi desemnat drept cel care va scoate familia din sărăcie. De acum încolo, Dănuţ va munci pentru fericirea celorlalţi.
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
SPECIAL
Top 20 celebrități active în rețelele sociale
Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]
Va multumim!
Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]
Poze Premiile Gopo 2012
Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]
12 Festivaluri de Film in Romania (2012)
Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]
Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani
Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Safe (2011)
- Undeva la Palilula (2012)
- The Avengers (2012)
- Battleship (2012)
- Intouchables (2012)
- Filmul Lunii: Wrath of the Titans (2012)
- The Hunger Games (2012)
- 21 Jump Street (2012)
- Mirror Mirror (2012)
- The Lorax (2012)
- Wanderlust (2012)
- Chronicle (2012)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- LUPU NICU MIHAI a comentat la
In Mai la The Light Cinema! - LUPU NICU MIHAI a comentat la
Dark Shadows: Concursul - LUPU NICU MIHAI a comentat la
Ce film vrei sa vezi la Hollywood Multiplex in aceasta vara? - Floricik88 a comentat la
Dark Shadows: Concursul - Oprea Denisa a comentat la
Dark Shadows: Concursul





