filme tari

Marcel Iureş în primul serial de ficţiune produs în România

Scris de   |  24 May 2010 |

După o serie de documentare originale foarte bine primite de public şi critică, HBO Central Europe produce integral în România un prim serial de ficţiune, în care rolul principal va fi interpretat de unul dintre cei mai renumiţi actori români, Marcel Iureş.

HBO Central Europe a început la Bucureşti filmările pentru În derivă, serial dramatic bazat pe un format de succes, apreciat deja în Israel şi în Statele Unite ale Americii. Scenariul e scris şi filmat în întregime în limba română, iar producţia e asigurată de compania locală Film Factor. Serialul se concentrează pe una dintre caracteristicile societăţii moderne, şedinţa de terapie, văzută prin ochii unui psihiatru de succes a cărui viaţă profesională şi personală riscă să se destrame. Fiecare episod din cele 45 ale serialului se concentrează pe câte o sesiune de terapie – 4 şedinţe individuale între psihiatru şi pacienţii săi, urmate de câte un episod săptămânal axat pe vizita psihiatrului la propriul său terapeut.

Marcel Iures pe platourile de filmare ale serialului In Deriva 460x485 Marcel Iureş în primul serial de ficţiune produs în România

În derivă este bazat pe serialul israelian Be Tipul, creat de Hagai Levi şi multi-premiat de Academia Israeliană de Televiziune. În 2007, drepturile au fost cumpărate de HBO Statele Unite, care a produs serialul sub numele In Treatment, cu Gabriel Byrne în rolul principal. In Treatment a avut parte de cronici la superlativ şi a primit Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în rol principal.

Marcel Iureş, protagonistul versiunii româneşti, este unul dintre cei mai mari actori de teatru şi film din România, celebru atât în ţară cât şi în străinătate. Cele mai recente filme în care a jucat sunt Pacificatorul, Layer Cake – Prins la înghesuială, Războiul lui Tom Hart, Amen, în regia lui Costa Gavras, Piraţii din Caraibe: La capătul lumii şi Tinereţe fără tinereţe, al lui Francis Ford Coppola.

Regia serialului În derivă aparţine tinerilor Adrian Sitaru şi Titus Muntean. Scurt-metrajul lui Adrian Sitaru, „Valuri”, a primit Leopardul de Aur la Locarno 2007 iar primul său lung-metraj, „Pescuit sportiv”, a fost premiat la Palm Springs 2009. Titus Muntean a debutat în lung-metraj în 2003, cu „Examen”. În 2006, a co-semnat regia serialului TV „Lombarzilor 8”, iar în primăvara acestui an îşi lansează cel de-al doilea lung-metraj, „Caravana cinematografică”. Producători executivi din partea HBO Central Europe sunt Aurelian Nica şi Andrei Creţulescu. Filmările pentru În derivă vor dura până în luna august, iar premiera pe HBO România va avea loc în decembrie.

image001 459x82 Marcel Iureş în primul serial de ficţiune produs în România

Taguri





ARTICOLE SIMILARE:

PARERI SI COMENTARII

Aboneaza-te la comentarii

SPECIAL

Top 20 celebrități active în rețelele sociale

Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]

Va multumim!

Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]

Poze Premiile Gopo 2012

Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]

12 Festivaluri de Film in Romania (2012)

Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]

Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani

Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]

toate articolele

Cele mai noi articole pe email!



acum in cinematografe

PICTORIALE SI FOTOGRAFII



Poze Premiile Gopo 2012



Freida Pinto pe coperta revistei Esquire



Tinute pe covorul rosu la Premiile Oscar 2012



[Foto] Dacă posterele ar spune adevărul



vezi toate articolele

Categorii speciale






COMENTARII RECENTE