30 October 2010
Kinofest 2010, 3-7 noiembrie

Kinofest 2010, 3-7 noiembrie

Dragii mei, ne apropiem cu pasi repezi de o noua editie a Kinofest, de aceasta data anuntata cu si mai multe surle si trambite. Intre 3 si 7 noiembrie, la Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti (MNAC) vor fi proiectate peste 270 de filme de scurtmetraj. Producatorii “se lauda”, in acest an, cu aproape 24 de ore de proiectii, din 27 de tari, in 5 zile de festival.

“Înscrierile pentru Kinofest au durat 11 luni, selecţia finală formând probabil cel mai premiat program de scurtmetraje digitale de la un festival românesc. Realizat cu susţinerea IQads, festivalul aduce în România scurtmetraje digitale de top, cu scopul promovării şi popularizării filmului digital şi a noilor viziuni în media, tehnologie şi arte vizuale. Desfăşurat în spaţiul neconvenţional de la MNAC, Kinofest aşteaptă şi în acest an ceea ce este probabil cel mai activ, creativ şi avangadist public din Bucureşti.” (din comunicatul de presa)

Detalii despre Kinofest gasiti si pe siteul festivalului (kinofest.com). FilmeTari este si in acest an partener media al festivalului si vom incerca sa va tinem la curent cu cele mai importante lucruri desfasurate acolo. Inainte de a va lasa cu spotul oficial, vreau sa va mai spun ca pretul unui bilet pentru o zi de acces la festival este 15 RONi (sau 20 daca este cumparat in timpul festivalului), iar un bilet pentru toate zilele costa 50 de RONi. Festivalul este organizat in colaborare cu IqAds.




Florian - 625 articole

Florian

Lasa un comentariu

Scroll to top