Jurnal de Cannes: 3 – Prima seara, primele impresii

3

Inca de cand m-am dat jos din autobuzul de la Nisa si cat timp am cautat hotelul m-am vazut cam coplesit de situatie. Cand am plecat de la hotel totul a fost doar o mare placere. Nici nu stiu cu ce sa incep sincer sa fiu. M-am plimbat pe faleza de cateva ori bune, am stat in spatele gardurilor de securitate cu oamenii care nu aveau acreditare si m-am bucurat de un hamburger pe o banca admirand multimea care trecea plimbandu-se. Plimbandu-se pe jos sau in masini de sute de mii de euro. Hai sa le iau pe rand. Nu de alta, dar mi le-am notat cu creionul pe o bucata de hartie.

Oamenii de la Cannes.

La Cannes femeile intorc capul dupa alte femei. In primul rand pentru ca prezenta lor este foarte insistenta pe “La Croisette” si in al doilea rand pentru ca seara la Cannes lumea iese la plimbare (sau la petreceri) in rochii elegante sau sacouri cu papion. Daca esti femeie si seara nu esti imbracata in rochie (cat mai scurta sau tipatoare) cu pantofi/sandale cu toc atunci nu existi. La Cannes bariera dintre sexy si vulgar este ridicata la nivel maxim. Barbatii? Papionul este obligatoriu de atasat la costum.

Oamenii din Cannes.

Mi-am luat un hamburger si m-am asezat pe o banca intr-un… fel de parc. La cativa metri de mine vreo 5-6 pensionari (oricum pe la varsta a 3 a) jucau un fel de curling cu bile (mi-e cam lene sa caut cum se numeste jocul, sincer). La Cannes pensionarii nu joaca table, iar in parcuri exista si cuiere… ca idee.

Vreau sa va spun ca mai multa politie si securitate ca aici nu am vazut nici cand a fost summitul NATO la Bucuresti. La fiecare colt de strada este un echipaj de politie, iar strazile sunt batute si razbatute de politisti pe scutere.

Pe bulevard un nou “business” apare. Fotografi cu camere profesionale care fac poze oamenilor imbracati elegant/strident/sexy/whatever. Normal. Te imbraci in rochie si pleci la petrecere. De ce sa nu ti se faca o poza frumoasa la Cannes? La final, fotograful iti da un fluturas cu detalii despre locul unde poti sa-l contactezi/vezi fotografia.

Taxiurile? La mare cautare. Cel putin pe bulevard refugiile de taxi sunt pline la miezul noptii. Masinile? Doar cele mai elegante limuzine sau scumpele decapotabile “au curajul” sa defileze prin fata hotelurilor de cinci stele.

Jurnalistii la Cannes.

Toti cu acreditarile la gat. Cel putin pentru a ajunge langa vedetele internationale trebuie sa treci de vreo trei garduri de securitate, sa ai invitatia la tine si sa nu iti uiti acasa papionul. Badgeurile sunt diferinte in functie de tip (de presa, de cineast, de partener, de sponsor, de organizator, de securitate etc) si de gradul de importanta (de exemplu pentru presa sunt mai multe culori in functie de importanta publicatiei pe care o reprezinti). Am mai remarcat cativa jurnalisti in scaun cu rotile. Fotografi in primul rand la covorul rosu sau simpli redactori. Cei mai buni jurnalisti din lume nu au avut nevoie de mai mult de o invitatie din partea organizatorilor, handicapurile lasandu-le acasa.

Petrecerile.

Fiecare publicatie importanta sau fiecare partener/sponsor al evenimentului tine petrecerea proprie. La care daca esti invitat alegi sa te duci sau alegi sa-ti faci simtita prezenta la alta. Plimbandu-ma pe faleza cred ca am vazut vreo 20 de locatii de petreceri. Cele mai importante erau probabil cele private pe iahturi de milioane de euro. De notorietate a fost cea a celor de la Hollywood Reporter. Mereu petrecerile tinute in penthouseuri mi s-au parut ca au ceva aparte.

Covorul rosu.

Ajuns in apropierea covorului rosu am facut niste cadre doar din zona publica. O sa vedeti imagini cu scarile fotoreporterilor sau cameramanilor (ca sa vedeti cat de mare este batalia pentru un cadru bun, la Cannes), cu ecranele pe care sunt proiectate in apropiere imagini live de pe celebrele trepte sau cu intreaga zona dupa ce noaptea s-a lasat peste eveniment.

Filmele.

Fiecare locatie mai pompoasa si fiecare loc mai bine asezat promoveaza un film (sau mai multe). Filme din competitie sau doar filme care vor fi lansate in perioada urmatoare. Mi-au atras atentia cateva panouri. Probabil pun poze mai jos cu ele.

Este 03:30 dimineata, la voi este cu o ora mai mult, sunt mort de somn. Maine dimineata merg sa-mi ridic acreditarea si probabil o sa mai revin seara/noaptea cu updateuri. De aceea, articolul asta este programat sa apara pe la pranz, pe filmetari.com.

Din Cannes. Al vostru. Florian.

3 COMENTARII

  1. super tare, sa lasi rusinea si ihibitiile la o parte si baga-te in seama cat de mult poti, e super experienta si merita sa profiti de ea din plin

  2. super articol, autentic. poze din Cannes-ul real. pastreaza acelasi stil de a scrie si relata, macar pe acest site, daca nu in general in viata.
    mult succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.