Jerry Maguire (1996)

1

Nu stiu despre voi, dar eu nu l-am iubit niciodata prea tare pe Tom Cruise. Si nici nu stiu exact de ce, poate pentru ca mi se pare putin cam cu nasul pe sus. De aceea, de fiecare data cand nu ii e rusine sa se faca de ras intr-un film, il plac putin mai mult. Si poate ca Jerry Maguire a fost, totusi, un rol mai serios, dar a avut unele momente in care pur si simplu o lua razna si ma amuza teribil. Cred ca nu trebuie sa va mai spun ca Jerry Maguire a fost, si este si astazi un film de referinta in lumea cinematografiei si a televiziunii, si nu pentru faptul ca e un film genial, ci datorita anumitor replici ce au devenit populare de-a lungul timpului, cum ar fi “You had me at hello“, “You complete me“, “Help me help you” sau “Show me the money“. Sunt sigura ca le-ati auzit macar o data, daca nu pe toate, atunci pe primele doua, care au fost parodiate din plin prin alte filme si seriale.

jerry maguire l Jerry Maguire (1996)

Poate vreti sa stiti si ce se intampla mai exact in film, nu? Ei bine, Jerry Maguire (Tom Cruise) lucreaza pentru cea mai mare agentie sportiva din lume, dar isi da seama ca acesteia nu ii pasa atat de mult de atletii pe care ii reprezinta, cat de banii pe care ii incaseaza. Astfel, Jerry scrie un memo, pe care il imparte prin toata agentia, conform caruia aceasta ar trebui sa aiba mai putini clienti, incasand astfel mai putini bani. In urma acestui memo, Jerry este concediat de insusi ucenicul sau, care, pe deasupra, ii ia si toti clientii. Astfel, Jerry Maguire paraseste agentia pentru care lucra, insotit de un singur client (Cuba Gooding Jr.), un peste si de Dorothy Boyd (Renée Zellweger), o angajata ce va deveni ulterior secretara lui, si nu numai atat. In restul filmului, Jerry se va afla intr-o continua lupta cu sine si cu ceilalti pentru a se relansa si pentru a-si face noua relatie cu Dorothy sa mearga.

JM2 460x349 Jerry Maguire (1996)

Poate ca sunt eu mai sceptica azi, insa pe mine nu m-a impresionat prea tare acest film, poate doar copilasul care isi mai facea aparitia din cand in cand  si care era cat se poate de adorabil. Oricum, pentru vremea respectiva a fost un film destul de bun, aducandu-i chiar un Oscar lui Cuba Gooding Jr. pentru rolul sau. A fost cat de cat dragut, dar poate ca, dupa atatia ani in care am auzit facandu-se atatea referinte la el, ma asteptam la mai mult.  Va recomand sa-l vedeti doar daca sunteti curiosi.

Vizionati trailer:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.