filme tari

Cannes-ul nu a descoperit România după anul 2010. La fel de valabilă este şi reciproca, nici România nu a descoperit Festivalul de la Cannes acum 10 ani. Legăturile dintre ţara noastră şi cel mai important eveniment cinematografic al lumii au început după cel de-al doilea război mondial şi continuă şi în zilele noastre, pe parcurs având loc şi câteva sincope, dar şi unele rezultate răsunătoare ale filmelor şi artiştilor români. Vă invit să parcurgem împreună istoria prezenţelor româneşti la Cannes, de la origini până în prezent.

Perioada 1940-1960

A fost una din perioadele bune ale României la Cannes, deschisă în 1946 de Paul Călinescu cu Immortelle des neiges (selectat în competiţia oficială) şi de Jean Mihail cu Rapsodie rustică (secţiunea scurtmetraj). A urmat o pauză semnificativă, care a fost spartă în 1955 de Ion Bostan cu În cântec şi dans (secţiunea scurtmetraj). În 1956 au fost selectate în competiţia de scurtmetraj Şurubul lui Marinică, regia Ion Popescu Gopo şi Pictorul N. Grigorescu, regia Ion Bostan, dar şi Afacerea Protar, regia Haralambie Boroş, în competiţia oficială.

Anul 1957 avea să aducă primul premiu important României la Cannes. Ion Popescu Gopo avea să câştige Palme d’Orul pentru scurtmetraj cu O scurtă istorie. Tot atunci avea să intre în competiţie Moara cu noroc de Victor Iliu. În 1958, Ion Popescu Gopo revine în competiţia de scurtmetraj cu 7 arte, iar Louis Daquin este prezent în competiţie cu Ciulinii Bărăganului. Doi ani mai târziu, în 1960, alte două producţii româneşti ajung la Cannes: Telegramele, regia Gheorghe Naghi şi Aurel Miheleş şi De dragul prinţesei, regia Ion Popescu Gopo.

Perioada 1960-1980

Prima parte a acestei perioade a confirmat valoarea cinematografiei româneşti şi a adus multiple recunoaşteri pentru producţiile şi regizorii autohtoni. Practic, între 1961 şi 1966 am avut filme în competiţiile de lung şi scurtmetraj, reuşind adjudecarea unor premii deosebit de importante. În 1961 a intrat în competiţie Mihai Iacob cu Darclee, iar în 1962 Ion Popescu Gopo era acceptat în competiţia oficială de lungmetraj cu S-a furat o bombă, iar Ion Bostan participa cu Voroneţ la secţiunea de scurtmetraj. În 1963 un singur film a fost prezent la Cannes, Codin, în regia lui Henri Colpi, care şi-a adjudecat premiul pentru scenariu. În 1964 Sergiu Nicolaescu avea să fie prezent la Cannes pentru prima şi ultima oară cu scurtmetrajul Memoria trandafirului.

Anul următor, 1965, avea să ne aducă un nou premiu important. Liviu Ciulei a câştigat premiul pentru regie cu filmul Pădurea spânzuraţilor, adaptarea cinematografică a romanului cu acelaşi nume al lui Liviu Rebreanu. În 1966 Mircea Mureşan era admis în competiţia oficială pentru Răscoala şi primea premiul pentru debut. În 1969, un nou Palme d’Or pentru România: Mirel Ilieşiu pentru scurtmetrajul Cântecele renaşterii. Ultima prezenţă a ţării noastre în competiţia oficială de lungmetraj, până la Revoluţia din decembrie 1989, a avut în 1971 prin Animale bolnave, regia Nicolae Breban. De atunci şi până în 1980 România avea să mai bifeze o singură participare, în 1979, cu Salonul nr.6 al lui Lucian Pintilie.

(Partea a doua o puteti gasi aici)