Insomnia (2002)
După ce a apărut în Old Dogs, anul trecut, mai toată lumea s-a grăbit să-l acuze pe Robin Williams că proiectele în care se implică sunt din ce în ce mai slabe. Despre Al Pacino… ce să mai spun. N-a mai făcut un film bun de multă vreme. Cu toate acestea, cei doi se numără printre cei mai talentaţi actori contemporani, pe care, cu greu, mi-i puteam imagina jucând împreună în acelaşi film. Şi, iată, Christopher Nolan îi aduce laolaltă într-un remake după un film norvegian (care are acelaşi titlu), regizat de către Erik Skjoldbjaerg, în 1997.
Insomnia este un thriller profund psihologic, în care Al Pacino dă viaţă unui detectiv îngrijorat, cu multe probleme pe cap, un poliţist neconvenţional, ce nu acceptă să facă lucrurile ca la carte, ajungând să intre în vizorul departamentului Afaceri interne. Încă de când apare în cadru, Will Dormer (Al Pacino) are pe faţă o oboseală evidentă, pare pierdut undeva în trecut ca şi cum ar avea multe lucruri de rezolvat, iar această crimă, pe care este chemat să o rezolve, îl ţine în loc. Dormer este asistant de către partenerul său, Hap Eckhart (Martin Donovan), de care îl leagă anumite afaceri “personale”. Hap arată ca şi cum ar putea oricând să cedeze şi să dezvăluie Afecerilor interne secretele murdare pe care încearcă să le ascundă Will. Cu toate acestea, cei doi par foarte buni prieteni.
Personajul lui Pacino are succes cu înscenarea făcută criminalului, acesta apare şi este aproape prins, numai că reuşeşte să dispară în ceaţă. Moment în care, nevăzând bine, Will îl împuşcă mortal pe Hap. De aici lucrurile se complică pentru detectiv, apare sentimentul de vinovăţie şi toate aceste trăiri nu-l ajută deloc în lupta cu Walter Finch, acest criminal, interpretat, în mod surprinzător, de către Robin Williams.
Diferenţa dintre Will Dormer şi Walter Finch este uşor de observat. Dormer este obosit, are multe remuşcări, nu poate să doarmă, iar faptul că este trimis în acest orăşel uitat de lume, unde soarele nu apune niciodată, îl face şi mai irascibil. Finch este de o seninătate de invidiat, este un tip liniştit, optimist, care a înfăptuit o crimă oribilă, dar acest lucru nu pare să-l deranjeze câtuşi de puţin.
Insomnia este un film în care poţi vedea clar talentul lui Pacino şi al lui Williams. Ambii reuşesc să transmită privitorului emoţie. De asemenea, Christopher Nolan, în calitate de regizor, are foarte multe posibilităţi de a arăta ce poate. Locul în care este plasată acţiunea îi oferă ocazia de a apela din plin la calităţile actoriceşti ale lui Pacino şi Williams, dar şi la folosirea unor cadre remarcabile, aproape perfecte.
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
PARERI SI COMENTARII
ce coincidenta, chiar azi a gandeam la robbin williams si vroiam sa vad un film mai vechi cu el. ![]()
acum am sa ma uit la insomnia. pare interesant.
wow! Un thriller foarte bun care se diferentiaza de banalul film politist “de-a soarecele si pisica”. e o incursiune psihologica in mintea criminala a unui psihopat si in constiinta incarcata a unui politist. robin williams e foarte convingator in rol de psihopat.bun. foarte bun. mersi pt sugestie.
SPECIAL
Kate Beckinsale – eșecuri și reușite
Cunoscută la început pentru rolurile ei din filme de comedie și romantice, Kate Beckinsale a reușit să facă trecerea la acțiune prin rolul din pelicula „Underworld”, în anul 2003. Deși avea deja statutul de vedetă, asigurat prin participarea la producții precum „Pearl Harbour” și „Serendipity”, personajul vampirului Selene i-a asigurat recunoașterea de care avea nevoie [...]
Magia Melodiilor din Desene
Disney reprezinta o lume magica pentru majoritatea oamenilor. Poate inca mai simti acea bucurie cand iti aduci aminte de desene, poate inca mai revezi cate unul din cand in cand si poate inca te fascineaza lumea personajelor desenate acum multi ani. Se intampla uneori sa auzi din intamplare o melodie cunoscuta care sa-ti aduca aminte [...]
10 blockbustere in 2012
Dacă în anul 2011 a fost bătut recordul la categoria continuări cinematografice, respectiv numărul îngrijorător de 27, în 2012 sequel-urile și prequel-urile vor domina box office-ul, atât cel din România, cât și cel internațional. Multe dintre pelicule sunt așteptate cu sufletul la gură de către fani, dar vor fi întâmpinate cu scepticism de critici, pe [...]
Nominalizările Premiilor Oscar 2012
Nominalizările pentru cea de-a 84-a ediție a Premiilor Academiei au fost anunțate astăzi, iar unele dintre peliculele alese sunt surprinzătoare. Filmul „The Artist”, care aduce un omagiu epocii de aur a Hollywood-ului, este prezent în majoritatea categoriilor, pe când „Extremely Loud and Incredibly Close” a fost singura peliculă la care s-au auzit urale din sală. [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Man on a Ledge (2012)
- Contraband (2012)
- One for the Money (2012)
- Habemus Papam (2011)
- J. Edgar (2011)
- The Darkest Hour (2011)
- The Girl With The Dragon Tattoo (2011)
- La vida de los peces (2010)
- Carnage (2011)
- The Muppets (2011)
- Sherlock Holmes: A Game of Shadows (2011)
- Happy, Happy (2010)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Andreea Panoiu a comentat la
Câștigă bilete la The Light Cinemas - Fan SF a comentat la
Ghicește filmul (50) - maria a comentat la
Ultimul sezon din House - Popescu Carmen a comentat la
Haywire – Concursul - Popescu Carmen a comentat la
Calatoria 2 – Concursul


he he , l-am vazut fix chiar alaltaieri si azi hop recenzia.
pacino este intr-adevar de pe alta planeta.