In the Mood for Love (2000)

0

In the Mood for Love este un film care vorbeste prin tacerile din spatele cuvintelor, priviri, muzica si imagini, o poveste de dragoste superb transpusa intr-o pelicula. O iubire care incepe in urma aflarii unor adevaruri dureroase, partial sub forma unui joc si a incercarii de a gasi niste explicatii, si care se deruleaza treptat, pe un fundal graitor. E un film despre care nu poti sa vorbesti prea mult, pentru ca totul se reduce la imagine. Pelicula este regizata de Kar Wai Wong, iar actiunea se desfasoara in Hong Kong, in 1962.

In the Mood for Love 1 460x328 In the Mood for Love (2000)

Personajele principale sunt doamna Chan (Maggie Cheung) si domnul Chow (Tony Leung), doi oameni casatoriti care afla ca sotii lor (pe care nu ii vedem niciodata in film din fata, ci doar le auzim vocile) au o relatie. O descoperire care le provoaca durere si, in incercarea de a-si explica de ce lucrurile s-au intamplat asa, incearca intr-un fel sa reconstruiasca relatia celor care i-au inselat, isi imagineaza cum a inceput totul, cine a facut primul pas, ies la restaurant si fiecare comanda felul preferat al jumatatii celuilalt, toate aceste lucruri avand loc in timp ce sotii lor isi continua relatia. Cele doua cupluri traiesc in aceeasi cladire, dar sotii celor doi sunt tot timpul plecati in calatorii de afaceri sau, cand nu pleaca, petrec foarte putin timp acasa, astfel ca cele doua personaje principale sunt mai mult singure. Cei doi isi impun sa nu faca aceeasi greseala ca si sotii lor. Filmul prezinta apropierea dintre cei doi, toata povestea derulandu-se pe fundalul unor piese muzicale superbe.

In the Mood for Love 21 460x232 In the Mood for Love (2000)

Toate gesturile, miscarile si privire personajelor fac mai mult decat toate cuvintele. Este un film foarte bine regizat, cu o viziune artistica bogata, cu multe subtilitati si, desi nimeni nu se dezbraca, e multa senzualitate in el, dar si multa traire. Un film de dragoste reusit si plin de substanta, insa destul de amar. Eu vi-l recomand, merita vazut.

Vizionati trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.