filme tari

Ghost Town (2008)

Scris de   |  06 January 2009 |
Ankha
6/10
Regia: David Koepp
Actori: Greg Kinnear, Ricky Gervais, Téa Leoni, Jeff Hiller, Aasif Mandvi
Gen: Comedie

O comedie neagră nu tocmai pe gustul meu, însă recunosc că au fost faze destul de amuzante care m-au făcut să râd. Nu mi s-a părut a avea o poveste bună, nici bine pus în scenă, o distribuţie cu actori slabi…un film comun, obişnuit. E adevărat, nu e umor a la Adam Sandler sau Ben Stiller, dar nici ceva foarte grozav. Personajul principal este un medic stomatolog, Bertram Pincus. Un tip singur, micuţ de statură, puţin cam rotofei, destul de nesuferit, care evită orice contact cu persoanele din jurul lui. Evită e frumos spus, de fapt se purta urât cu toată lumea. Era felul lui de a se apăra de eventualele dezamăgiri. Ceea ce nu ştia, era că viaţa urma să îi rezerve o surpriză. În curând, nu va mai fi nevoie să se ferească doar de cei vii, ci şi de cei morţi.

După ce intră în moarte clinică timp de şapte minute, în timpul unei intervenţii chirurgicaleghost town tea leoni pstd 280x300 Ghost Town (2008) de rutină, doctorul nostru stomatolog dobândeşte „darul“ de a vedea fantome şi de a comunica cu ele. Problemele apar când acestea îşi dau seama că el le poate vedea şi auzi şi încep să îl hărţuiască, cu scopul de a le ajuta să îşi încheie problemele rămase nerezolvate pe Pământ. Însă, un singur spirit îl convinge pe Bertram Pincus să îl ajute. Este vorba de omul de afaceri Frank gt 00383md 300x200 Ghost Town (2008)Herlihy, care moare lovit de autobuz (penibil mod de a muri). Acesta dorea să îşi împiedice soţia să se recăsătorească. Astfel, stomatologul se trezeşte implicat într-un triunghi amoros supranatural.

Download subtitrare “Ghost Town” in curand.

Atât de mult mi-a plăcut filmul, încât acum nu îmi vine în minte nicio fază interesantă. Bine, nu am nici o stare de spirit care să mă ajute prea mult, dar filmul chiar a fost neinteresant. Cel puţin aşa mi s-a părut mie. Unora le-a plăcut, l-au găsit chiar drăguţ. Nu îl recomand, dar dacă sunteţi curioşi să vedeţi despre ce e vorba şi vreţi să vă faceţi o părere proprie, nu aveţi decât.

Vizionati trailer:

Taguri





ARTICOLE SIMILARE:

PARERI SI COMENTARII

Lucian   |   08 January 2009 4:53 am

perfect de acord, chiar nu m-a impresionat cu nimic acest film

Aboneaza-te la comentarii

SPECIAL

Top 20 celebrități active în rețelele sociale

Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]

Va multumim!

Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]

Poze Premiile Gopo 2012

Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]

12 Festivaluri de Film in Romania (2012)

Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]

Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani

Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]

toate articolele

Cele mai noi articole pe email!



acum in cinematografe

PICTORIALE SI FOTOGRAFII



Poze Premiile Gopo 2012



Freida Pinto pe coperta revistei Esquire



Tinute pe covorul rosu la Premiile Oscar 2012



[Foto] Dacă posterele ar spune adevărul



vezi toate articolele

Categorii speciale






COMENTARII RECENTE