[Foto] Dacă posterele ar spune adevărul

2

Este deja o tradiție ca în perioada Oscarurilor să apară posterele filmelor cu mici modificări comice. Acestea pot varia de la a evidenția greșeli ale actorilor, ale regiei, la a puncta exact ceea ce gândește publicul. Anul acesta cârcotașii s-au luat de George Clooney, Ryan Gosling, probleme rasiale și sociale, pe când în anii precedenți s-au axat pe titluri-cheie care să rezume acțiunea întregului film. Iată câteva exemple de materiale care au invadat site-urile.

1. „The Girl With the Dragon Tattoo”– The movie you already saw…now in English.
Ecranizare a primei părți a trilogiei „Millennium”, acest film prezintă, din nou, investigarea unei dispariții, avându-i în rolurile principale pe Rooney Mara și Daniel Craig. Apărut la doi ani după prima peliculă, proiectul a avut mai mult succes, atât datorită notorietății regizorului și actorilor, cât și a faptului că este în limba engleză, iar promovarea agresivă cu siguranță a ajutat și ea. Mulți s-au întrebat dacă vor fi scenele violente și explicite și în varianta 2011 și nu au fost dezamăgiți, așa că acum pasionații vor putea să vadă aceeași poveste, în aproape aceleași secvențe, și în engleză și în suedeză. Și încă o diferență între cele două…unul e nominalizat pentru cinci Oscaruri, dar asta nu înseamnă că este neapărat un film mai bun.

2. „The Descendants”– Look! George Clooney Is Good at Acting!
Cinicii spun că George Clooney nu poate să joace și că întreaga lui carieră este bazată pe atitudinea pe care o are, iar acest poster se bazează exact pe acest lucru. Nu auzi foarte des critici aduce la adresa faimosului actor, dar atunci când ajung în atenția publicului, gravitează fie în jurul numeroaselor aventuri amoroase, fie în jurul personajelor; sau mai bine spus a personajului la care apelează în fiecare interpretare a sa. Dar de data aceasta, Clooney a demonstrat că poate sa joace și altceva în afară de bărbați siguri pe ei, în rolul lui Matt King, un tată care nu își poate stăpâni copiii. Acum tot ce îi mai rămțne de făcut este să se căsătorească iar blogurile nu vor mai avea subiecte de discutat.

3. „The Help”– White People Solve Racism
Pot doar presupune că cine a făcut acest poster nu a văzut filmul, sau dacă l-a văzut, nu a fost foarte atent. Este adevărat că personajul lui Emma Stone este cel care le oferă servitoarelor de culoare soluția prin care își pot expune punctul de vedere, însă pelicula nu glorifică supremația albilor și nici nu o promovează, mai mult, făcând adevărate caricaturi din aceștia. Pe când personajul lui Viola Davis a trecut printr-o adevărată criză existențială și demonstrează că uneori școala vieții este mai importantă decât orice diplomă.

4. „The Ides of March”– If Politicians Looked Like This Maybe You’d Give a Shit
Cei mai frumoși bărbați ai Hollywood-ului se reunesc în acet film politic și fac ce știu ei mai bine, captivează publicul prin atitudine. Pelicula poate părea încă un film de suspans, cu accente pe trădare, dar interpretarea actorilor este cea care o ridică la un alt nivel. Și poate autorul acestui poster are dreptate; dacă oamenii politici ar arăta ca Ryan Gosling sau George Clooney poate ne-ar interesa mai mult acest domeniu sau poate am trece cu vederea mai repede greșelile pe care le fac.

5. „Tinker Tailor Soldier Spy”– Gary Oldman Is a Baddass in Glasses
Deși acest film despre spionaj are o distribuție interesantă, printre actori fiind Colin Firth și Tom Hardy, toată lumea este atentă la Gary Oldman care a reușit încă o dată sa se metamorfozeze, de data această în rolul lui George Smiley, un personaj enigmatic și important din divizia specială MI6. Și da, chiar arată foarte bine cu ochelari și este probabil motivul principal pentru care lumea merge să vadă această ecranizare a cărții cu același nume.

6. „The Iron Lady”– Total Bitch
Există vreun rol pe care Meryl Streep să nu îl joace extraordinar? Nu. Iar transformarea în doamna Thatcher i-a uimit pe toți. Doamna de fier a Marii Britanii era cunoscută pentru temperamentul său și pentru radicalitatea cu care lua deciziile, ambele fiind perfect ilustrate în film. Este greu de crezut că o persoană atât de placută ca Streep se poate transforma, conform titlului, într-o „total bitch”, dar cu această actriță, orice e posibil.

7. „Moneyball”– Hope You Like Talking About Sport
Această drama, care îl are în rolul principal pe Brad Pitt, se bazează pe sport, respectiv unul dintre cele mai apreciate din America – baseball. Da, întregul film este despre revoluționarea sistemului din acest sport, care pe mulți i-ar putea plictisi, în special pe cei care nu cunosc regulile și pe care nici nu îi interesează foarte mult acest lucru. Întreaga peliculă poate fi rezumată în acea frază, și da, nu este un film pentru toată lumea.

8. „The Tree of Life”– Wuh?
În primul rând, posterul este extrem de încărcat, creatorii făcând eforturi vizibile de a se îndepărta de clișeele din această arie. La acest lucru se adaugă și povestea greoaie a unei familii din Texas, din perioada anilor ’50 cu secvențe din începuturile universului și a vieții pe Pamânt. Un film bun, care a căștigat și Palm d’Or, dar care pemtru mulți poate părea confuz.

9. „Hugo”– Marketing Nightmare
În ciuda faptului că a fost lăudat de critici și are numeroase nominalizări la Premiile Oscar, filmul nu a reușit să aibă rezultate semnificative la box-office, până în acest moment având încasări de aproximativ 100 de milioane de dolari – producția a costat 150 de milioane. Desigur, perioada lansării nu a fost tocmai bună deoarece a înfruntat filme precum „Twilight”, „The Muppets” și „Puss in Boots”, ceea ce demonstrează că poți să ai cel mai bun film, dar dacă nu incluzivi personaje care sclipesc sau nu faci parte dintr-un brand, nu ai șanse foarte mari să atragi publicul, chiar dacp regizorul este renumitul Scorsese.

10. „Extremely Loud and Incredibly Close”– Extremely Lame and Incredibly Cloying
Prea mult dintr-un lucru bun niciodată nu va obține rezultatele dorite. Exact ca în cazul acestui film, clișeele și cantitatea aproape insuportabilă de momente triste, i-au făcut pe unii critici, majoritatea fiind americani, să dezaprobe modul în care a fost tratat subiectul 9/11. Dar, în același timp trebuie luat ân considerare și faptul că, probabil, niciun film despre acel eveniment nu va fi considerat bun de către cetățenii Statelor Unite ale Americii.

11. „J. Edgar”– Please nominate me. I’ll take anything. Even if it’s just, like, make-up
Una dintre cele mai mari dezamăgiri ale anului, pelicula părea rețeta perfectă pentru cel puțin o nominalizare la Premiile Oscar. Cu Leonardo di Caprio în rolul principal și regizat de Clint Eastwood, toși se așteptau ca acest film să fie extraordinar. Din păcate, realitatea a fost mult diferită.

12. „Drive”– The Oscars Can Kiss My Asphalt
Mulți au fost surprinși să afle că acest film nu a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun film”, dar adevărul este că nu a fost atât de bun pe cât se putea. Da, Ryan Gosling a jucat foarte bine în compania lui Carey Mulligan, iar cei doi s-au pregătit intens pentru roluri (au și locuit împreună o perioadă), dar regia a omorât filmul.

13. „Puss in Boots”– Lolcat
În conformitate cu trendurile de pe internet, personajul principal reușește să fie adorabil și periculos ăn același timp. Dar toate greșelile îi sunt iertate în momentul în care face acei ochi mici și drăguți.

14. „Bridesmaids”– Funny Women – Who also happen to be (mostly) hot
Celebra idee preconcepută conform căreia femeile frumoase nu pot fi și amuzante este atacată prin acest film creat de femei, regizat de un bărbat, și dus la un alt nivel, tot de femei. Nu multe comedii sunt nominalizate pentru scenarii, dar acesta a reușit să atragă atenția în acest an. Deși Kristen Wiig a afirmat că nu va participa la cea de-a doua parte, producătorii au speranțe că vor realiza încă un succes la box –office. Desigur, va fi complicat ca un bărbat să scrie un scenariu din punctul de vedere al unei femei, și atât de bine ca în acest caz, dar putem doar aștepta rezultatele.

15. „Beginners”-  Old Gay Man Wins Oscar
Este aproape de neconceput ca un bărbat trecut de 50 de ani, care are și un copil deja adult, să realizeze că este homosexual. Dar acest film demonstrează că se poate. Inegalabilul Christopher Plummer joacă rolul lui Hal, care după moartea soției sale începe o relație cu un bărbat și își schimbă cercul de prieteni, cu repercusiuni asupra relației fiului său.

16. „Real Steel”– Rock’em, Sock’em Robots
Roboți care se luptă, și nu pentru supremația mondială, și care ajung să aibă și sentimente. Presupun că orice obiect poate să dezvolte empatie atâta timp cât este construit și antrenat de Hugh Jackman.

17. „The Black Swan”– Lesbian Sex
De ce a văzut majoritatea acest film? Dacă sunt întrebați vor spune că a fost datorită interpretării extraordinare a lui Natalie Portaman sau a regiei. Adevărul este că mulți s-au dus la cinematograf pentru scena dintre Portamn și Kunis; și nu au fost dezamăgiți.

18. „Inception”– Better Stoned
Un film extrem de complicat, care necesită atenția maximă pentru înțelegerea firului poveștii și a metaforelor, care, aparent este mult mai interesant dacă îl privești drogat fiind.

19. „Transformers: Dark of the Moon”– Trust Us This Time – It can’t be any worse than the last time
Seria Transformers a avut un început promițător după care a ajuns să fie o parodie a propiei idei. Dar de data aceasta, producătorii ne promit un film mai bun decât cel dinainte. Dar adevărul este în fraza de pe poster – orice este mai bun ca „Transformers: Revenge of the Fallen”.

20. „The Kids Are Alright”– Lesbians Have Issues Too
Idealizarea conceptului de cuplu homosexual nu își are locul în acest film care reușește să ofere o privire obiectivă asupra vieții de cuplu, indiferent dacă este unul tradițional sau nu. Și lesbienele au probleme în relații, mai ales dacă au doi copii adolescenți, iar tatăl acestora apare în peisaj.

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.