filme tari

Pentru a vă putea vorbi despre această producţie, este necesară, în primul rând, o incursiune în trecut. În 1922, ca urmare a războiului anglo-irlandez, 26 provincii irlandeze s-au separat de Regatul Unit, formând statul irlandez liber. Alte 6 provincii, în nord-est, au rămas în Regatul Unit formând Irlanda de Nord care a a beneficiat de un parlament şi un prim-ministru propriu. Totuşi, comunităţile protestantă şi catolică din Irlanda de Nord au promovat aproape integral politici sectare, ceea ce a însemnat că guvernul Irlandei de Nord a fost întotdeauna controlat de Partidul Unionist din Ulster. În consecinţă, catolicii nu puteau să participe la guvernare, lucru care a condus la proteste faţă de discriminarea din stat. În această perioadă de tulburări civile, organizaţia IRA (Armata Republicana Irlandeza), care opta pentru crearea unei Irlande unite, şi-a început campania împotriva conducerii unioniste. Alte grupări, legale sau ilegale de partea unionistă sau ilegale de partea naţionalistă, au început să participe la violenţă şi a demarat perioada cunoscută drept cea a “tulburărilor”.

La aceste evenimente m-am referit şi când v-am vorbit despre “Fifty Dead Men Walking“. Era nevoie de această scurtă lecţie de istorie, pentru a putea înţelege, pe deplin, legătura dintre subiectul filmului şi întâmplările de mai sus.

Acţiunea peliculei are loc în prezent şi îi are ca protagonişti pe Alistair Little (Liam Neeson) şi Joe Griffen (James Nesbitt). Când avea 17 ani şi făcea parte din “Ulster Volunteer Force”, Alistair îl omorâse pe fratele mai mare al lui Joe. La 33 de ani de la această întâmplare, o televiziune doreşte să realizeze o emisiune despre cei doi, aducându-i pentru prima oară faţă în faţă. Tu ce ai face dacă te-ai întâlni cu persoana care ţi-a marcat viaţa pentru totdeauna? Cu toate că există tentaţia de a fi catalogat drept monoton, trebuie ţinut cont de faptul că filmul nu se axează pe evenimente, ci, pentru a-şi transmite mesajul, se foloseşte de capacitatea actorilor de a influenţa spectatorul. Nu crima în sine este punctul de atracţie, ci efectele, de ordin psihologic şi emoţional, pe care le are aceasta, atât asupra victimei, cât şi a agresorului.

Judecând aşa, pelicula nu a fost rea deloc. Actorii au jucat surprinzător de bine (în special James Nesbitt) iar montajul a fost suficient de bun pentru a-mi capta atenţia. Pe de altă parte, “Five Minutes of Heaven” este un film făcut mai mult pentru festivale, decât pentru publicul larg. Nu degeaba a primit două premii (pentru regie şi pentru scenariu) la festivalul de la Sundance. E de văzut mai mult dacă eşti interesat de genul acesta de producţii şi dacă te dai în vânt după accentul irlandez, ca mine . Pe ultima sută de metri, ca o constatare personală, vă mărturisesc că m-a bucurat prezenţa Anamariei Marinca (Boogie) în acest film.

Chiar dacă în 1998, ca urmare a unui acord de pacificare al organizaţiei IRA, a fost adoptat “Acordul de la Belfast” şi s-au făcut încercări de restaurare a autoguvernării pe baza împărţirii egale a puterii între cele două comunităţi, atmosfera din Irlanda de Nord nu este, nici astăzi, una paşnică. Aceasta a reprezentat, poate, unul din motivele pentru care a luat naştere această dramă.

Vizionati trailer: