filme tari

A trecut ceva vreme de la ultimul film care sa trezeasca in mine asa un sentiment. Si credeti-ma, nu ma las impresionata de orice fleac. I’m not there mi-a atras atentia, in primul rand, cu lista actorilor. Abia apoi am aflat ca este un soi de biografie a lui Bob Dylan, fapt care m-a determinat, in ultima instanta, sa vad filmul. Si am dat peste o adevarata mina de aur, un film exact pe gustul meu, acel tip de film care ai vrea sa nu se termine. Va dati seama ca, din momentul in care am spus ca I’m not there e pe gustul meu, nu are cum sa fie vorba de un film mainstream. Si avand in vedere ca figura centrala este cea a lui Dylan, nici nu se putea altfel.

Va anunt de pe acum ca I’m not there trebuie vizionat cu o atentie deosebita. Firul narativ nu este tocmai traditional. De fapt, filmul este alcatuit din sase parti, aparent fara nicio legatura intre ele, ale caror personaje sunt inspirate din viata lui Bob Dylan. De aici si abundenta de actori cunoscuti: Cate Blanchett, Christian Bale, Richard Gere, Ben Whishaw, Marcus Carl Franklin si Heath Ledger. Fiecare dintre ei se lupta cu diverse probleme, dileme tipice anilor 60. Bineinteles ca viata fiecarui personaj este marcata de muzica. Doar una din cele sase povesti il portretizeaza pe Dylan asa cum era el in vremea aceea: tanar, independent, nepasator si, probabil din cauza acestei nepasari, neapreciat de public. Dar el nu se lasa prea afectat de acest lucru. Aceasta este latura haotica a filmului, respectiv a vietii lui Dylan. Culmea e ca, numele sau nu este pronuntat deloc in tot filmul. Celelalte povesti se concentreaza pe elemente tot la fel de importante ca si muzica: influentele din copilarie, schimbarile pe care le-a suferit de-a lungul carierei, filmele in care a jucat, sentimentul de singuratate si izolare, viata personala. Toate acestea sunt, desigur, deghizate in povesti pline de subtilitate si subinteles, care, puse cap la cap, alcatuiesc imaginea lui Bob Dylan.

Filmul a fost primit cu foarte mult entuziasm de catre public. Au fost critici care au avut pareri contrare, mentionand ca filmul este mult prea subtil si ca poate fi inteles cu adevarat numai de catre fanii infocati ai lui Dylan. Aceste afirmatii nu sunt prea departe de adevar. Pentru un fan inrait, I’m not there probabil ca a constituit o adevarata revelatie. Dar chiar si pentru cei mai putin cunoscatori, filmul a fost o experienta placuta care te determina, cel putin, sa te apuci sa asculti Bob Dylan.

Aceasta tehnica a regizorului Todd Haynes de a prezenta diferite laturi ale vietii unei persoane folosindu-se de mai multi actori, este foarte interesanta. E cam greu de urmarit la inceput, ce-i drept. Dar, per total, da un aer deosebit filmului si il scoate din banalitatea unei povesti liniare si plate. Si nu se cuvenea asa ceva pentru un artist de talia lui Dylan.

Vizionati trailer: