Fifty Dead Men Walking (2008)

Am dat peste acest film din întâmplare, căutând o altă peliculă. Şi îmi pare bine că s-a întâmplat aşa pentru că filmul mi-a lăsat o impresie foarte plăcută. Aşa de plăcută încât m-am mirat că nu are un review pe filmetari
Personal, mi-a plăcut. A fost captivant, bine realizat, şi mai bine jucat şi a avut o poveste mai mult decât interesantă. Dar vedeta acestei producţii, punctul de maxim interes, este Jim Sturgess. De când l-am observat în “Crossing Over” mi-am zis că trebuie să mă interesez de alte pelicule în care a jucat sau va juca. În “Fifty Dead Men Walking” actorul şi-a interpretat rolul într-un mod lăudabil. Dar, până la distribuţie, să vă spun câte ceva despre producţie. Filmul este un thriller apărut în 2008, regizat de Kari Skogland şi inspirat (nu adaptat!) din cartea autobiografică a lui Martin McGartland. Martin a fost un agent dublu. Pe de o parte era membru al Armatei Republicane Irlandeze (IRA), iar, pe de altă parte, era informator pentru poliţia britanică.
Nu o să pun foarte mare accent pe evenimentele istorice din acei ani, pentru că, oricum, un mic rezumat al acestora este prezentat şi în film.

Jim Sturgess joacă rolul lui Martin McGartland şi o face atât de bine încât există riscul să fii impresionat până la lacrimi. Iar dacă, în general, vă plac producţiile britanice şi accentul irlandez trebuie să vedeţi acest film. Pentru că prezintă o perioadă din viaţa lui Martin, când acesta era agent dublu, veţi avea parte şi de ceva acţiune, dar nu vă gândiţi la ceva în genul “James Bond”. Mai degrabă, ceva realist şi bine ilustrat. Dacă în prim plan este Martin, în plan secund se află drama unor oameni ce au trăit în teroare mai bine de 20 de ani. Am evitat să dau prea multe detalii despre evenimentele din film pentru că nu vreau să vă stric un moment de uimire sau entuziasm atunci când veţi urmări pelicula. Dintre replicile care mi-au plăcut în mod special ar fi cea care îi descrie pe membrii IRA: “Criminali care au găsit o cauză pentru care să ucidă”.

Pentru că nu e nimic mai simplu ca, atunci când vine vorba de crimă sau războaie, să te minţi că scopul scuză mijloacele. Nu cred că mai este cazul să vă spun că pelicula de faţă a primit numeroase aprecieri pozitive din partea criticilor iar Jim Sturgess şi Ben Kingsley au fost lăudaţi de revista Empire pentru performanţele actoriceşti. Titlul este un alt aspect care mi-a atras atenţia încă de la început. Mi s-a părut foarte inspirat şi, în caz că nu v-aţi dat seama până acum, se referă la cei aproximativ 50 de oameni pe care Martin McGartland i-a salvat. Categoric, recomand filmul!
Vizionati trailer:
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
PARERI SI COMENTARII
SPECIAL
Kate Beckinsale – eșecuri și reușite
Cunoscută la început pentru rolurile ei din filme de comedie și romantice, Kate Beckinsale a reușit să facă trecerea la acțiune prin rolul din pelicula „Underworld”, în anul 2003. Deși avea deja statutul de vedetă, asigurat prin participarea la producții precum „Pearl Harbour” și „Serendipity”, personajul vampirului Selene i-a asigurat recunoașterea de care avea nevoie [...]
Magia Melodiilor din Desene
Disney reprezinta o lume magica pentru majoritatea oamenilor. Poate inca mai simti acea bucurie cand iti aduci aminte de desene, poate inca mai revezi cate unul din cand in cand si poate inca te fascineaza lumea personajelor desenate acum multi ani. Se intampla uneori sa auzi din intamplare o melodie cunoscuta care sa-ti aduca aminte [...]
10 blockbustere in 2012
Dacă în anul 2011 a fost bătut recordul la categoria continuări cinematografice, respectiv numărul îngrijorător de 27, în 2012 sequel-urile și prequel-urile vor domina box office-ul, atât cel din România, cât și cel internațional. Multe dintre pelicule sunt așteptate cu sufletul la gură de către fani, dar vor fi întâmpinate cu scepticism de critici, pe [...]
Nominalizările Premiilor Oscar 2012
Nominalizările pentru cea de-a 84-a ediție a Premiilor Academiei au fost anunțate astăzi, iar unele dintre peliculele alese sunt surprinzătoare. Filmul „The Artist”, care aduce un omagiu epocii de aur a Hollywood-ului, este prezent în majoritatea categoriilor, pe când „Extremely Loud and Incredibly Close” a fost singura peliculă la care s-au auzit urale din sală. [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Man on a Ledge (2012)
- Contraband (2012)
- One for the Money (2012)
- Habemus Papam (2011)
- J. Edgar (2011)
- The Darkest Hour (2011)
- The Girl With The Dragon Tattoo (2011)
- La vida de los peces (2010)
- Carnage (2011)
- The Muppets (2011)
- Sherlock Holmes: A Game of Shadows (2011)
- Happy, Happy (2010)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Mihai Iordache a comentat la
Calatoria 2 – Concursul - Andi a comentat la
Concurs: Oferim dvduri pentru premii Oscar - Izuluka a comentat la
Ultimul sezon din House - Izuluka a comentat la
Portrete de Oscar - Andreea Panoiu a comentat la
Câștigă bilete la The Light Cinemas