Don McKay (2009)
Am lăudat filmele independente când au meritat, pentru prospeţime, originalitate, etc, dar acum nu este cazul. “Don McKay” este un proiect ratat din toate punctele de vedere, dar în primul rând din cauza scenariului. Rar mi-a fost dat să văd un film atât de inconsistent, cu o poveste atât de aiuritoare şi trasă de păr încât stai să te întrebi oare ce şi-a propus iniţial scenaristul de a ieşit această bizarerie. Jake Goldberger are totuşi o scuză: este primul său film, atât ca scenarist, cât şi ca regizor. Mai poate încerca, dar, ca primă impresie, pare mai talentat ca regizor decât ca scenarist.

Don Mckay (Thomas Haden Church) lucrează ca om de serviciu la un liceu. El duce în spate o povară de vreo 25 de ani de care nu poate scăpa orice ar face. După producerea unei tragedii în oraşul natal, el părăseşte localitatea respectivă şi intenţionează să nu mai revină niciodată. Până într-o zi, când primeşte o scrisoare de la iubita sa din liceu care îl anunţă că este pe moarte şi doreşte să-l vadă pentru ultima dată. Atunci Don decide să revină în locul pe care îl părăsise în urmă cu un sfert de veac. Totuşi, lucrurile sunt un pic schimbate faţă de cum le ştia el în urmă cu 25 de ani şi o serie de evenimente ciudate îl pun pe gânduri. Este victima unei farse sau doar omul nepotrivit la locul şi mai nepotrivit ?

Filmul nu are mulţi actori şi practic doar trei dintre ei au roluri principale. Este vorba de Thomas Haden Church, pe care l-aţi mai văzut în “Sideways”, dar care este departe de prestaţia din producţia respectivă, de Melissa Leo, specializată în filme independente, dar care a reuşit să aibă şi o nominalizare la Oscar pentru rolul din răvăşitorul Frozen River şi de Elisabeth Shue (Leaving Las Vegas). Nici unul dintre cei trei nu este convingător, dar prea mult nu aveau cum să scoată din personajele create de Jake Goldberger.
“Don Mckay” este un film pe care nu îl recomand nici măcar masochiştilor.
Vizionaţi trailer:
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
PARERI SI COMENTARII
SPECIAL
Kate Beckinsale – eșecuri și reușite
Cunoscută la început pentru rolurile ei din filme de comedie și romantice, Kate Beckinsale a reușit să facă trecerea la acțiune prin rolul din pelicula „Underworld”, în anul 2003. Deși avea deja statutul de vedetă, asigurat prin participarea la producții precum „Pearl Harbour” și „Serendipity”, personajul vampirului Selene i-a asigurat recunoașterea de care avea nevoie [...]
Magia Melodiilor din Desene
Disney reprezinta o lume magica pentru majoritatea oamenilor. Poate inca mai simti acea bucurie cand iti aduci aminte de desene, poate inca mai revezi cate unul din cand in cand si poate inca te fascineaza lumea personajelor desenate acum multi ani. Se intampla uneori sa auzi din intamplare o melodie cunoscuta care sa-ti aduca aminte [...]
10 blockbustere in 2012
Dacă în anul 2011 a fost bătut recordul la categoria continuări cinematografice, respectiv numărul îngrijorător de 27, în 2012 sequel-urile și prequel-urile vor domina box office-ul, atât cel din România, cât și cel internațional. Multe dintre pelicule sunt așteptate cu sufletul la gură de către fani, dar vor fi întâmpinate cu scepticism de critici, pe [...]
Nominalizările Premiilor Oscar 2012
Nominalizările pentru cea de-a 84-a ediție a Premiilor Academiei au fost anunțate astăzi, iar unele dintre peliculele alese sunt surprinzătoare. Filmul „The Artist”, care aduce un omagiu epocii de aur a Hollywood-ului, este prezent în majoritatea categoriilor, pe când „Extremely Loud and Incredibly Close” a fost singura peliculă la care s-au auzit urale din sală. [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Man on a Ledge (2012)
- Contraband (2012)
- One for the Money (2012)
- Habemus Papam (2011)
- J. Edgar (2011)
- The Darkest Hour (2011)
- The Girl With The Dragon Tattoo (2011)
- La vida de los peces (2010)
- Carnage (2011)
- The Muppets (2011)
- Sherlock Holmes: A Game of Shadows (2011)
- Happy, Happy (2010)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Andreea Panoiu a comentat la
Câștigă bilete la The Light Cinemas - Fan SF a comentat la
Ghicește filmul (50) - maria a comentat la
Ultimul sezon din House - Popescu Carmen a comentat la
Haywire – Concursul - Popescu Carmen a comentat la
Calatoria 2 – Concursul
nu l-am vazut inca , cred dar nici nu sunt asa pasionata de drame