Dark Country (2009)
Despre acest film vă vorbeam prin iulie, când v-am prezentat aici trailerul şi v-am spus că Thomas Jane debutează ca regizor cu această producţie. La vremea aceea m-am declarat destul de nesigură în ceea ce priveşte calitatea filmului, însă extrem de curioasă să aflu despre ce era vorba în toată acţiunea. După ce l-am urmărit pot spune că nu sunt chiar dezamăgită. Mă aşteptam la mai puţin din partea peliculei şi de aceea mă declar relativ mulţumită de rezultat. La scenariu aş avea câte ceva de comentat, montajul cred că a ieşit destul de bine, mi-a plăcut cum au jucat Thomas Jane şi Lauren German. Cât despre regizor, mie mi-a plăcut ce a făcut şi cum i-a ieşit
. În mare parte, “Dark Country” a fost pentru mine o experienţă ciudată, captivantă în unele momente şi chiar nonconformistă. Confuzia mi-e şi mai mare dacă iau în calcul faptul că nu pot spune că am înţeles în totalitate pelicula.
Iar aici intervine minusul legat de scenariu, menţionat mai devreme. Nu mi-a plăcut cum s-a terminat.

Şi nu pentru că ar fi un final prost sau nepotrivit, ci pentru că, pur şi simplu, ăla nu e un final. Cu toate că ideea mi s-a părut bună, chiar originală aş zice, dar îi mai trebuia ceva adăugat. Nu cred că e completă sau suficient de complexă. Mi-e greu să vă fac să înţelegeţi cât mai bine la ce mă refer, fără să dezvălui toată surpriza. Să zicem doar că există nişte piese în film care nu se potrivesc foarte bine. În afară de acest aspect, am numai cuvinte de bine. Mi-a captat interesul încă de la început, chiar dacă pe la jumate am avut nişte momente în care l-am pierdut, a revenit destul de repede. Mi-a plăcut cum a fost filmat, unghiurile folosite pentru unele scene, culorile alternante şi, chiar dacă m-a uimit la început, coloana sonoră nu mi-a displăcut total. Nu aş alege muzica clasică pentru scenele mai “fierbinţi”, dar nu a sunat chiar aşa de rău.

Ce ar mai fi de zis? Pentru un film care nu a avut foarte multe resurse la dispoziţie, consider că a ieşit mai mult decât acceptabil. Din fericire nu a fost vorba de niciun zombi, monstru sau mai ştiu eu ce. Nu o să ghiciţi cine e bărbatul mutilat pe care îl iau cei doi soţi. Iar eu nici nu o să vă spun despre ce era vorba şi care era marele mister. Oricum, acţiunea e deştept construită astfel încât să înţelegi toată enigma la final. Până atunci nu vei avea decât nişte teorii îndoielnice.
Vizionati trailer:
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
PARERI SI COMENTARII
Desi nu sunt deloc o fana a genului, am incercat sa-l vad.Am reusit pana la momentul in care ranitul se ridica de pe bancheta si cere o tigara.Mai departe nu am mai vrut, pt ca mi s-a parut aiurea de tot.Nu vreau sa ma hazardez, dar ranitul semana foarte tare cu actorul principal…:)
SPECIAL
Top 20 celebrități active în rețelele sociale
Personalitățile din lumea cinematografică mai fac uneori o mică pauză și ne oferă o privire în lumea lor grandioasă și ce altă cale mai eficientă decât site-urile sociale? Deși un cont de Facebook este la îndemâna oricui și deja a devenit obligatoriu pentru orice celebritate din generația tânără care se respectă, rețelele sociale sunt atât [...]
Va multumim!
Festivitatea de premiere a Roblogfest 2012 a avut loc aseara in Club Fabrica (Bucuresti), loc unde am fost alaturi de cativa din echipa FILMETARI pentru a astepta afisarea rezultatelor. Iar acum voiam sa va multumim… Pentru ca ne-ati votat sau pentru ca ne-ati sustinut la Roblogfest 2012 si pentru ca ne vizitati sau sunteti alaturi [...]
Poze Premiile Gopo 2012
Ieri (26 martie) a avut loc Gala Premiilor Gopo 2012. Evenimentul s-a tinut undeva mai aproape de Otopeni decat de Bucuresti, a fost transmis live pe ProCinema, iar FILME TARI a fost prezent pentru a treia oara consecutiv pentru a surprinde cele mai interesante ipostaze ale industriei cinematografice din Romania. Adi a facut multe poze [...]
12 Festivaluri de Film in Romania (2012)
Festivalurile de film din România încep să cunoască o creștere atât în popularitate, cât și în număr, dovedind că țara noastră chiar este pasionată de cinematografie. Cu toate că unele dintre ele au reușit să își creeze o imagine destul de adânc înrădăcinată în mintea cinefililor, în fiecare an apar evenimente noi care reușesc să [...]
Top 20 de actori sexy din filmele ultimilor ani
Mareeee-i grădina Hollywood-ului când vine vorba de actori sexy. Şi ce-i mai bun este că indiferent de vârsta actorului, dacă are 30 sau 50 de ani, el îşi poate păstra fără nicio problemă statutul de “sex-simbol”. Pentru ca tot este luna femeilor, m-am gândit să vă ofer nişte mărtişoare mai speciale, anume un top cu [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Safe (2011)
- Undeva la Palilula (2012)
- The Avengers (2012)
- Battleship (2012)
- Intouchables (2012)
- Filmul Lunii: Wrath of the Titans (2012)
- The Hunger Games (2012)
- 21 Jump Street (2012)
- Mirror Mirror (2012)
- The Lorax (2012)
- Wanderlust (2012)
- Chronicle (2012)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Floricik88 a comentat la
Dark Shadows: Concursul - Oprea Denisa a comentat la
Dark Shadows: Concursul - George3I a comentat la
Dark Shadows: Concursul - Roxie a comentat la
Ce film vrei sa vezi la Hollywood Multiplex in aceasta vara? - Roxie a comentat la
Adam Sandler sau DiCaprio cu ProVideo!

“Dark country”, un debut regizoral bun pentru Thomas Jane. Mi-a placut faptul ca reuseste sa te tina in priza pe aproape toata durata lui, iar la final te surprinde cu o “bucla temporala” sau sa-i zic mai bine “spatio-temporala” in care personajele sunt captive. Poate era previzibil, poate nu, poate pelicula merita un deznodamant mai bun, insa cel mai important, e filmata intr-un mod cat se poate de original.
Nu inteleg insa ce cauta o lopata in mana lui Thomas Jane pe poster.Nu aveau asa ceva in film, doar o cheie pentru roti.Ups!