“Cu capul înainte” şi Alexander Hacke deschid NexT 2010
Pelicula-cult a lui Fatih Akin, Cu capul înainte / Gegen die Wand (Germania-Turcia, 2004), deschide cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT, marţi, 13 aprilie 2010, de la ora 19:00, la Cinema Scala. Proiecţia cunoscutului lung metraj, câştigător al Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin şi al premiului pentru Cel mai Bun Film la Premiile Academiei Europene în 2004, este realizată în onoarea invitatului special NexT din acest an, compozitorul, muzicianul şi actorul german Alexander Hacke, autorul coloanei sonore a filmului.
Alături de soţia şi partenera sa, Danielle de Picciotto, Alexander Hacke va fi prezent marţi seară la Cinema Scala încă de la ora 18:00, la gala de deschidere ce va precede proiecţia celui mai important film din cariera sa, pentru a saluta publicul bucureştean, a vorbi despre colaborările sale cu Fatih Akin, dar şi despre seminarul pe care ce doi îl vor susţine a doua zi, miercuri, 14 aprilie, începând cu ora 12:30, la Mansarda Cărtureşti.
Unul dintre cele mai premiate filme germane ale ultimului deceniu, Cu capul înainte / Gegen die Wand, spune povestea lui Cahit Tomruk, un alcoolic la vreo 40 de ani, care intră cu maşina într-un parapet. După o vizită la psihiatru, Cahit cunoaşte o altă pacientă, pe Sibel Guner. Disperată să scape de familia ei restrictivă, aceasta îi propune lui Cahit să se căsătorească. În încercarea de a-şi schimba viaţa, Cahit e de acord.
După proiecţia Cu capul înainte, marţi, de la ora 21:30, spectatorii de la Cinema Scala pot urmări 7 scurt metraje marca Semaine de la Critique, secţiunea care prezintă în mod tradiţional la NexT selecţia de scurt metraj a cunoscutei categorii a Festivalului de Film de la Cannes. Anul acesta, printre cele şapte scurt metraje se numără câştigătoarele Premiului Oscar 2010 pentru Cel mai bun film de scurt metraj, Logorama (r. François Alaux, Hervé de Crécy, Ludovic Houplain, Franţa, 2009), respectiv al Premiului Cesar 2010 pentru Cel mai bun film de scurt metraj, Pentru fete e gratis / C’est gratuit pour les filles (r. Marie Amachoukeli & Claire Burger, Franţa, 2009).
Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT are loc în perioada 13-18 aprilie 2010 la Cinema Scala, Cinemateca Eforie, Băneasa Drive-In Cinema şi Mansarda Cărtureşti din Bucureşti. Biletele şi abonamentele s-au pus în vânzare prin reţeaua Ticketfan.ro – online şi în magazinele Flanco din întreaga ţară.
Taguri
ARTICOLE SIMILARE:
SPECIAL
Kate Beckinsale – eșecuri și reușite
Cunoscută la început pentru rolurile ei din filme de comedie și romantice, Kate Beckinsale a reușit să facă trecerea la acțiune prin rolul din pelicula „Underworld”, în anul 2003. Deși avea deja statutul de vedetă, asigurat prin participarea la producții precum „Pearl Harbour” și „Serendipity”, personajul vampirului Selene i-a asigurat recunoașterea de care avea nevoie [...]
Magia Melodiilor din Desene
Disney reprezinta o lume magica pentru majoritatea oamenilor. Poate inca mai simti acea bucurie cand iti aduci aminte de desene, poate inca mai revezi cate unul din cand in cand si poate inca te fascineaza lumea personajelor desenate acum multi ani. Se intampla uneori sa auzi din intamplare o melodie cunoscuta care sa-ti aduca aminte [...]
10 blockbustere in 2012
Dacă în anul 2011 a fost bătut recordul la categoria continuări cinematografice, respectiv numărul îngrijorător de 27, în 2012 sequel-urile și prequel-urile vor domina box office-ul, atât cel din România, cât și cel internațional. Multe dintre pelicule sunt așteptate cu sufletul la gură de către fani, dar vor fi întâmpinate cu scepticism de critici, pe [...]
Nominalizările Premiilor Oscar 2012
Nominalizările pentru cea de-a 84-a ediție a Premiilor Academiei au fost anunțate astăzi, iar unele dintre peliculele alese sunt surprinzătoare. Filmul „The Artist”, care aduce un omagiu epocii de aur a Hollywood-ului, este prezent în majoritatea categoriilor, pe când „Extremely Loud and Incredibly Close” a fost singura peliculă la care s-au auzit urale din sală. [...]
toate articoleleacum in cinematografe
- Man on a Ledge (2012)
- Contraband (2012)
- One for the Money (2012)
- Habemus Papam (2011)
- J. Edgar (2011)
- The Darkest Hour (2011)
- The Girl With The Dragon Tattoo (2011)
- La vida de los peces (2010)
- Carnage (2011)
- The Muppets (2011)
- Sherlock Holmes: A Game of Shadows (2011)
- Happy, Happy (2010)
PICTORIALE SI FOTOGRAFII
Categorii speciale
- Filme din 2012
- Filme din 2011
- Filme de Razboi
- Filme cu sau despre Dans
- Filme de vazut cu Prietena
- Inspirate dintr-o intamplare adevarata
COMENTARII RECENTE
- Narcis Gabri a comentat la
The Girl With The Dragon Tattoo (2011) - Narcis Gabri a comentat la
The Sunset Limited (2011) - Narcis Gabri a comentat la
Video si poze provocatoare cu Charlize Theron in VanityFair - Narcis Gabri a comentat la
Portrete de Oscar - Narcis Gabri a comentat la
10 blockbustere in 2012

