De Ziua Națională a României m-am gândit că ar fi interesant un top al celor mai bune filme din istoria cinematografiei autohtone. Filme care au creat controverse, care au fost apreciate în țară, dar și în străinătate, care au prezentat fața societății așa cum a fost ea în diverse etape ale istoriei, care ne-au pus pe gânduri, care ne-au făcut să râdem, să plângem, dar care mai presus de toate ne-au făcut să fim mândri că suntem români.
Ordinea acestui top este una cronologică pentru că este imposibil să faci o ierarhizare a acestor filme.
Pădurea spânzuraților (1965)
Ecranizarea celebrului roman cu același nume al lui Liviu Rebreanu a cam deschis porțile filmului românesc în străinătate. Producția, realizată de Liviu Ciulei, a fost recompensată cu premiul pentru regie la Cannes. Filmul ne propunea atunci un actor tânăr și talentat. Numele său ? Victor Rebengiuc.
Filmul complet
Reconstituirea (1970)
Filmul lui Lucian Pintilie a deranjat regimul politic din acea perioadă și a fost interzis la scurt timp de la lansarea în cinematografe. Avea să fie redifuzat de-abia după 1990. Probabil cele mai bune roluri în filme ale lui George Mihăiță și Vladimir Găitan, plus o replică devenită celebră: “De ce-ai dat, mă, de ce-ai dat ?”
Secvență din film
Osânda (1977)
Un film atipic pentru Sergiu Nicolaescu, specializat mai mult în filme istorice și polițiste. De altfel, chiar Nicolaescu a spus deseori că Osânda este probabil cel mai bun film pe care l-a realizat vreodată. O dramă impresionantă, cu un Amza Pellea într-un rol genial.
Filmul complet
Moromeții (1988)
Un roman celebru al literaturii române transformat într-un film excelent de către Stere Gulea. Actori importanți în roluri memorabile, în frunte cu Victor Rebengiuc. Ca un amănunt interesant, el a primit rolul lui Ilie Moromete după ce acesta îi fusese oferit lui Gheorghe Dinică, care a refuzat.
Filmul complet
Balanta (1992)
A fost probabil primul film românesc cu adevărat mare de după Revoluția din 1989. Lucian Pintilie prezintă fața hidoasă a ultimilor ani ai regimului comunist. Creații de neuitat pentru
Maia Morgenstern și Răzvan Vasilescu.
Filmul complet
Filantropica (2002)
Nae Caranfil realizează în acest film o radiografie a societății românești de la începutul anilor 2000. Un film viu, plin de replici intrate deja în vorbirea curentă, care tratează cu umor, de multe ori unul amar, teme serioase ale perioadei respective și de ce nu și ale celei pe care o traversăm pentru că unele lucruri nu prea s-au schimbat de atunci. Și un Gheorghe Dinică aflat la ultimul său mare rol.
Trailer
Moartea domnului Lăzărescu (2005)
Cristi Puiu face o radiografie necruțătoare a sistemului medical românesc plecând de la un caz real al unui pacient plimbat între spitale până când a murit. Premiul secțiunii Un Certain Regard la Cannes. O producție care a redeschis ușile la festivalurile internaționale pentru filmele românești.
Scenă din film:
A fost sau n-a fost (2006)
O comedie amară despre unul dintre cele mai importante momente istorice ale ultimei perioade, Revoluția din 1989. Și totul într-un dezbatere realizată în studioul unei televiziuni de provincie. Filmul i-a adus premiul pentru debut lui Corneliu Porumboiu, la Cannes.
Trailer
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007)
O altă temă controversată, avortul în perioada comunistă, este readusă în atenția noastră de Cristian Mungiu. Pelicula primește cea mai importantă distincție la Festivalul de Film de la Cannes. Ne întâlnim cu un actor de mare forță, necunoscut publicul larg până atunci, Vlad Ivanov.
Filmul complet
Poziția copilului (2013)
Ultimul film românesc care a primit recunoaștere pe plan internațional, fiind recompesat cu Ursul de Aur la Berlin la începutul lui 2013. O dramă despre relația părinți-copii în România zilelor noastre. Rol important pentru Luminița Gheorghiu.
Voi care credeți că este cel mai bun film românesc ?
”Si atunci i-am condamnat pe toti la moarte”