Captain America: The Winter Soldier (2014)

1

Sunt 2 motive pentru care supereroul Captain America poate stârni interesul. Primul, e interpretat de Chris Evans, deci un pretty face-awesome body poate ajuta, iar al doilea, istoria sa, ce are origini în perioada celui de-al Doilea Eăzboi Mondial și felul în care devine supererou reprezintă într-adevăr un background interesant. În rest, personalitatea sa mi se pare destul de fadă, drept urmare, pentru mine nu a reprezentat un interes în contrast cu restul găștii. Prima parte nu a fost o mare reușită, profitul a fost de numai 30 de milioane de dolari pentru cât buget fusese alocat. În partea a doua se vede un improvement la nivel de acțiune și de consolidare a poveștii, însă vine la pachet și cu niște defecte.

113223 gal Captain America: The Winter Soldier (2014)

Viața lui Steve Rogers continuă în Washington după întâmplările din The Avengers, însă S.H.I.E.L.D. este în pericol, iar Steve devine parte dintr-un mister greu de descifrat, ce ar putea pune în pericol întreaga lume. În lupta duplicitară dintre bine și rău, îi va fi alături Văduva Neagră (Scarlett Johansson) și împreună vor înfrunta un adversar redutabil, pe Războinicul Iernii, un fel de proiecție negativă a lui Captain America, conform producătorilor.

113221 gal Captain America: The Winter Soldier (2014)

O să observați că filmul se concentrează foarte puțin pe efectele speciale care să-ți ia ochii și foarte mult pe luptele corp la corp, sunt folosite arme din belșug, chiar și cuțite. Relația dintre Cpt America și Văduva Neagră e destul de slab prezentată, nu există deloc o chimie între ei (nu că ar exista scopul ca ei să se cupleze, dar sunt ca nuca în perete împreună). Producția merge foarte mult pe direcția de thriller și nu doar simplu film de acțiune. Sunt foarte multe ițe de dezlegat, conspirații și așa-zise răsturnări de situație. Deși urmează linia clasică de producție Marvel, cu aluzii la alte filme din gama sa și insert-uri specifice, plus glumele de popcorn, pot spune că m-au enervat foarte tare unele replici. Atâââât de puerile și previzibile, că fie și dacă e un blockbuster, tot te chinui să faci niște replici mai bune decât alea. Totuși, la un buget de 170 milioane de dolari, te asiguri că publicul nu poate să ghicească perfect ce urmează să spună personajul. O să vă bucurați să îl vedeți pe Robert Redford, care, apropo, a acceptat rolul pentru nepoții săi, fani Marvel, ce voiau să-l vadă într-un astfel de film. Cum o fi să-ți vezi bunicul în rol de bad-ass?

Acțiune cât cuprinde, împușcături din plin, Scarlett Johansson fermecătoare ca întotdeauna, iată un film ce vă așteaptă să-l vedeți în weekend. Nu neapărat la IMAX. Ah, și să nu plecați imediat din sală. După generic, vă așteaptă, ca de obicei, niște ”surprize” 🙂

Vizionați trailer:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.