filme tari

Multă vreme imaginea României în presa occidentală era dată de copiii străzii, aurolaci, cerşetori, persoane cu handicapuri fizice. România era o ţară horror dacă te luai după articolele din presa străină sau după reportajele prezentate la televiziunile occidentale. Între timp, străinii au mai descoperit şi alte lucruri despre ţara noastră şi imaginea noastră nu mai este atât de nefavorabilă cum era la începutul anilor 90. Despre copiii străzii sau mai bine zis adolescenţii străzii (toţi fiind trecuţi de 18 ani) este vorba şi în documentarul Australia regizat de Claudiu Mitcu, după o idee de Tudor Giurgiu.Numai că nota întregii producţii este una optimistă.

Ideea este că oricine are nevoie de o a doua şansă în viaţă şi îşi poate reconstrui destinul doar dacă are puţin sprijin şi încredere din partea semenilor săi.

Totul a început după iniţiativa unor oameni de bine care au strâns mai mulţi copiii ai străzii pentru a participa la Homeless World Cup Melbourne din decembrie 2008. Au fost realizate mai multe trialuri pentru a-i alege pe cei mai buni fotbalişti dintre copiii străzii, iar apoi au început antrenamentele. Filmul îi prezintă pe eroii principali destăinuindu-se şi prezentându-şi viaţa până în momentul când au fost selectaţi pentru Homeless World Cup. Ei experimentaseră drogurile, furturile, iar unul dintre ei petrecuse şi ceva timp după gratii. Locuiau fie clădiri părăsite, fie în imobile improvizate din cutii de carton. Deşi erau la început reticenţi şi nu erau convinşi că acest proiect le poate aduce ceva bun, când au ajuns în Australia toată optica lor s-a schimbat. Au fost primiţi ca nişte sportivi profesionişti, întâmpinaţi cu căldură de toată lumea, în special de românii din Australia şi li s-a cântat imnul la începutul fiecărui meci pe care l-au jucat.

Nu au jucat senzaţional, au învins în unele partide, dar nu în toate şi prin urmare nu au reuşit să aducă la Bucureşti Cupa Mondială. S-au clasat la final pe locul 36, dar poate mai mult ca niciodată nu au fost mai actuale cuvintele lui Pierre de Coubertin – „Important e să participi, nu să câştigi!”. Au fost însă şi nemulţumiri: unii dintre ei au fost supăraţi că nu au văzut canguri şi că le-ar fi plăcut să meargă mai mult prin pustietăţi. Dar în general a fost o experienţă care i-a marcat pe viaţă, în sens pozitiv. Şi care le-a dat dorinţa de a o lua de la capăt. Practic, după revenirea în ţară fiecare a încercat să-şi facă un rost: unul a închiriat o garsonieră cu banii câştigaţi în Australia, alţii au început cursuri de formare profesională şi astfel speră să-şi găsească mai uşor de muncă. Unul vrea să urmeze cursuri în construcţii pentru a reveni în Australia şi a se muta aici definitiv, altul a rămas lângă coordonatorul proiectului pentru a-l ajuta să ducă mai departe această iniţiativă. Dacă numai unul dintre ei era dispus să lase în urmă viaţa pe care a dus-o până atunci, atunci acest proiect şi-a atins scopul. La final un amănunt interesant: la Homeless World Cup de la Melbourne au participat echipe din toată lumea cu o singură excepţie. Deşi a fost invitată, China nu s-a prezentat dintr-un motiv foarte simplu: nu are copii ai străzii.