filme tari

„Les poupées russes” este al doilea film franţuzesc pe care îl văd anul acesta. Prima parte, „L’Auberge Espagnole” (2002), am văzut-o acum vreo doi ani şi mi-a plăcut foarte mult. Aşadar, era musai să o văd şi pe cea de-a doua. Nu ştiu dacă entuziasmul a mai scăzut între timp sau dacă aprecierea mea pentru filmele frantuzeşti s-a diminuat din cauza numeroaselor filme americane văzute în ultimele luni, însă m-am simţit ciudat vizionând această peliculă. Dar ce spun, filmul a fost bun, problema e la mine. Dacă în prima parte Xavier decide să nu accepte mizeriile unei existenţe mediocre şi să îşi ia destinul în mâini, în partea a doua este prezentată lupta lui cu toate jumătăţile de măsură pe care i le oferă viaţa. Filmul începe cu o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem toţi:  Ce am făcut până acum? Câte lucruri cu adevărat importante şi valoroase am reuşit să strângem de-a lungul acestor ani de viaţă?

Xavier Rousseau este un tip de 30 de ani care se simte neîmplinit atât pe plan profesional cât şi pe plan personal. Mai exact, visul lui de a deveni un scriitor celebru nu s-a realizat, acesta rămânând un jurnalist anonim, iar cea mai mare realizare, din cariera lui, de până acum, este o colaborare la scenariul unei telenovele. Colaborare fiind mult spus, deoarece, mai degrabă, e nevoit să accepte ceea ce îi impun producătorii, decât libertatea de a avea o viziune proprie. În ceea ce priveşte viaţa sentimentală, şi aceasta este la pământ. Xavier tânjeşte după o dragoste adevărată, reală, după o poveste de iubire pe care o întâlneşti numai în basme. În tot acest timp, cei din jurul lui îi spun să coboare cu picioarele pe pământ şi să renunţe la toate visele sale. Voi ce aţi face?

Am apreciat foarte mult acest film datorită realismului de care dă dovadă, originalităţii, romantismului şi a unor secvenţe cu adevărat geniale. Aceasta poate fi povestea oricui, acestea pot fi gândurile, frământările, decepţiile tuturor. Am apreciat, de asemenea, şi personajele din peliculă. Acestea sunt oameni simpli, obişnuiţi, unici. Aş încheia printr-un citat foarte tare din film, citat de unde vine şi numele acestuia: “If I think of all the girls I’ve known or slept with or just desired, they’re like a bunch of Russian dolls. We spend our lives playing the game, dying to know who’ll be the last. The teeny-tiny one, hidden inside all the others. You can’t get to her right away. You have to follow the progression. You have to open them, one by one, wondering, ‘Is she the last?’”

Vizionati trailer: