Aliens (1986)

3

Au trecut şapte ani până când cineva s-a încumentat să ducă mai departe povestea lui Ripley şi a misterioaselor creaturi extraterestre. Temerarul s-a numit James Cameron, care impresionase până atunci cu Terminator. Atât de implicat a fost Cameron în acest proiect încât a scris până şi scenariul a ceea ce avea să devină una din cele mai faimoase continuări din istoria filmului, cel puţin la acelaşi nivel cu originalul. Regizorul nu a vrut să schimbe nimic, ci doar să completeze faimosul SF din 1979. Iar Aliens începe chiar din punctul în care s-a terminat Alien. Mai greu a fost de convins Sigourney Weaver, care refuzase până atunci mai multe propuneri similare. Dar forţa scenariului şi faptul că rămânea personaj principal au convins-o pe actriţă să mai dea o dată piept cu temutele creaturi.

aliens 1 300x179 Aliens (1986)

Naveta în care se afla Ellen Ripley (Sigourney Weaver) a rătăcit prin spaţiu 57 de ani până când a fost interceptată de o navă. Femeia a rămas şocată atunci când a aflat că a dormit o jumătate de veac, mai ales că întâmplările trăite în Alien îi erau proaspete în minte. Problema era că cei care au găsit-o nu credeau o iotă din spusele lui Ripley. Mai mult, i-au transmis că planeta unde ea susţinea că se află temutele creaturi fusese colonizată, iar oamenii de acolo o duceau foarte bine. Când însă este întreruptă legătură cu locuitorii acelei planete, Ripley este invitată să facă parte dintr-o expediţie de explorare în zona respectivă. Alături de militari înarmaţi până în dinţi şi oameni de ştiinţă care sperau să elucideze misterul extratereştrilor.

aliens 2 300x167 Aliens (1986)

Deşi armele pământenilor evoluaseră, deşi acum ştiau cu ce cine aveau de-a face, lupta se va dovedi chiar mai grea decât în prima parte pentru că de această dată intraseră chiar în bârlogul creaturilor monstruoase. Faţă de producţia regizată de Ridley Scott, Aliens este mai dinamic, cu mai multe lupte, cu acţiune mai complexă, fără a pierde însă la capitolul suspans, unul împins de regizor la limita maximă. James Cameron ne prezintă şi câteva scene memorabile, iar pe una dintre ele, poate cea mai importantă din Aliens, avea să o reediteze peste ani, într-un alt film, la o altă scară şi cu alte mijloace de realizare. Chiar aşa, v-aţi întrebat cum ar fi arătat Aliens 3D cu James Cameron regizor ?

Vizionaţi trailer:

3 COMENTARII

  1. […] a fost redată mai apoi în mai multe filme, reprezentate de 2 francize: Alien (de menţionat şi Aliens) şi Alien vs. Predator. Prometheus fiind un prequel la franciza Alien, devenind o explicaţie mai […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.