filme tari

Adam … numele cu care a început totul. Chiar şi recenzia mea de astăzi. Însă nu de simbolistica numelui vreau să vă vorbesc ci despre pelicula ce poartă acest nume. O peliculă frumoasă, ce are capacitatea de a te emoţiona până la lacrimi fără a deveni prea siropoasă sau prea dramatică. O peliculă ce vorbeşte despre sentimente, despre dragoste, despre curaj, despre suferinţă, despre oameni. O peliculă ce te învaţă că dacă o persoană nu te iubeşte aşa cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. O peliculă pe care, poate, nu am apreciat-o suficient de mult ca întreg, încât să o trec în categoria “Recomandări”, dar căreia i-am adorat anumite “bucăţi” din acel întreg. Iar pentru acele “bucăţi” o să-i răspund, oricui mă întreabă dacă merită să vadă filmul, cu un simplu “Da!”.

“Adam” spune o poveste de dragoste dintre doi străini, unul mai neobişnuit decât celălalt.

Iar străinul mai neobişnuit este, aşa cum probabil v-aţi dat seama, Adam, un tip de vreo 30 de ani ce tocmai îşi pierde tatăl, mama fiind decedată de când el avea 8 ani. Şi Adam al nostru pare normal la început. Poate puţin cam singur dar, în rest, normal. Însă, atunci când apare în scenă Beth Buchwald, noua vecină de care, altfel, se şi îndrăgosteşte, vom vedea că Adam nu era tocmai un om normal. El suferea de o boală numită sindromul Asperger, o formă de autism care îi afecta capacitatea de a relaţiona cu ceilalţi oameni. Iar Adam şi Beth vor trăi o poveste de dragoste care se va încheia … vedeţi voi cum.

Scenariul nu este formidabil, dar, cum am mai spus şi sus, sunt anumite momente din film absolut geniale, care au mesaje foarte mişto. Actorii, în schimb, sunt formidabili. Mai ales el, Hugh Dancy, care face faţă cu brio dificultăţii rolului. Coloana sonoră iar e foarte frumoasă. Închei cu o replică din film care m-a amuzat teribil şi care cred că a fost introdusă ca un fel de aluzie la o eventuală comparaţie (cine va vedea filmul, mă va înţelege): “I’m not Forrest Gump!”

Vizionati trailer: