A Good Day to Die Hard (2013)

0

Bruce Willis nu renunță la John McClane deși poate ar fi trebuit să o facă după cel de-al treilea film al seriei Die Hard. Nu s-a oprit atunci, a urmat și filmul patru, iar A Good Day to Die Hard este cel de-al cincilea din serie. Cu siguranță este însă cel mai prost de până acum (bine că este scurt, are doar o oră și jumătate) nimic nu poate salva o producție condamnată din start la mediocritate. Totuși, filmul și-a atins ținta, a reușit să păcălească multă lume atrasă în continuare de aventurile lui John McClane, reușind să aibă încasări de trei ori mai mari decât costul producției. Sunt curios însă câți dintre cei care s-au păcălit cu acest film vor merge să vadă și o eventuală parte a șasea din serie.

die hard5 3 460x301 A Good Day to Die Hard (2013)

Acțiunea se desfășoară la Moscova, dar filmările au fost realizate în Ungaria. John McClane ajunge la Moscova (în vacanță spune el și tot repetă obsedant acest lucru pe parcursul filmului) la procesul fiului său, Jack, care urma să fie condamnat la închisoare alături de un mafiot rus. Are loc o evadare spectaculoasă chiar din sala tribunalului, iar Jack încearcă să-l salveze pe mafiotul respectiv deoarece acesta avea dovezi care îl puteau incrimina un om important din Rusia. Pe urmele lor se află armate de mafioți, iar Jack nu îl are alături decât pe tatăl său alături, care face orice să-l ajute. Lucrurile nu merg conform planului, cei doi se văd nevoiți să improvizeze pentru a-și scăpa pielea și vor avea parte și de o surpriză de proporții într-un final exploziv și cam…radioactiv.

die hard5 2 460x306 A Good Day to Die Hard (2013)

Începutul nu e rău, urmărirea de mașini este chiar bine realizată, deosebit de spectaculoasă, având în vedere că printre autovehiculele implicate se află și un fel de tanc, care distruge totul în cale. E singurul lucru bun din tot filmul. Apoi scenaristul Skip Woods și regizorul John Moore nu fac decât să ne insulte inteligența. Scenariul are profunzimea unei compuneri de clasa a doua, nu se încurcă cu lucruri logice, cu detalii de bun simț, totul este tras de păr cu dorința ca filmul să fie cât mai spectaculos. Cu orice preț. Dau doar un singur exemplu. În film vedem cum nivelul de radioactivitate dintr-o fostă centrală nucleară scade la zero după ce pulverizează o anumită soluție, iar apoi pentru că erau în siguranță personajele își scot costumele care le asigurau o protecție împotriva radiațiilor. Really ? Și multe lucruri de genul acesta. Rămâne de văzut dacă acesta va fi și ultimul film din seria Die Hard. Cred că ar fi bine să fie.

Vizionați trailer:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.