A doua zi de competiție NexT 2012

0

Cea de-a doua zi de competiție din cadrul festivalului NexT a fost în mod clar superioară celei din ziua de dechidere, chiar dacă proiecția a început mai târziu, iar în sală era o temperatură mult mai mică ca afară. Fără o prezentare foarte detaliată – cauzată probabil de întârziere-, au fost prezentate 14 filme, câte 7 în fiecare parte a competiției, variind în gen, imagine și răspunsul publicului. Filmele românești înscrise au reușit să se afle printre favorite, dacă e să ne luăm după aplauze, ambele având un umor propriu pe care cinefilii l-au apreciat.

Începutul a fost marcat de o producție franceză, ce a constat într-un monolog al regizorului Olivier Py, pe baza unor secvențe luate de pe o cameră veche a părinților. Acțiunea începe cu mult înainte de nașterea lui și arată schimbările sociale din lumea mediterană în perioada anilor  ’60. Cu scene din viața de zi cu zi a familiei apropiate, regizorul reușește să creeze o atmosferă relaxată, în timp ce vorbește de schimbări de regim politic și o posibilă încheiere a relației părinților. Îmbinarea dintre imagini și narațiune are un impact, pentru că dacă ar fi fost separate, cu siguranță nu s-ar fi obținut același efect. „Mediterraneans”, o deschidere impresionantă pentru cea de-a doua zi.

Room” ar fi fost un film impresionant dacă ar fi apărut acum 3 ani, dar are un subiect care a mai fost dezbătut, iar personajul principal nu este tocmai la nivelul la care trebuie să fie. O producție venită din Spania, în acest scurtmetraj este prezentată o situație tragică: o fată ia o supradoză, în timp ce se află într-un chat room cu încă trei băieți, iar doi dintre aceștia sunt interesați doar de un posibil un posibil număr de striptease. Regizoru Fernando Franco s-a aflat în sală și a afirmat că  a vrut ca acțiunea să fie în timp real și să evidențieze comportamentul bărbaților pe Internet. Este păcat că nu a fost atins acel punct maxim de dramă, pentru că filmul promite, dar nu este la acel nivel.

Primul film românesc din această seară, „Chefu’ ” este exact cum trebuie să fie un scurtmetraj; transmite un mesaj, pune într-o situație comică, dar complet credibilă, personajele și are replici inteligente care completează acțiunea, dar nu o eclipsează. În regia lui Adrian Sitaru, care după spusele producătoarei, ține la respectarea scenariului, pelicula aduce în prim-plan obiceiuri și expresii autohtone care oferă exact doza de umor necesară, fără a exagera, și care reușește să stărnească hohote de râs. Anumite părți din dialog nu sunt ușor de înțeles, fiind vorba de o mică bârfa la cafea între 4 femei care au și accent, dar acest lucru transmite autenticitate și te face să vrei să îl mai vezi de cel puțin două ori.

Aurora Borealis” demonstrează că și americanii pot face filme pline de metafore și cu un înțeles mai profund. Un bărbat își vizitează mama într-un azil, acesta neînțelegând exact situația în care se află, moment în care se oprește curentul. Partea cea mai interesantă din toată producția este ultima scenă, dialogul fiind puțin exagerat, iar povestea nefiind atât de spectaculoasă.

Un film care intră în aceeași categoria cu „Infernal Nuns”, dar care îl depășește în mod clar prin sentimentul „de ce mă uit la asta?”. „Echo” este compus din 20 de minute de excursie brutală în pădure, în care tatăl încearcă să îl învețe pe fiul lui cum să supraviețuiască și să se descurce de unul singur. Știi din prima scenă care este subiectul, ce se va întâmpla, iar calitatea imaginii nu este de ajuns să salveze producția. Intră în categoria „dacă Tarkovski poate să facă asta, atunci eu de ce nu?”, încearcă să copieze dramatismul clasicilor, eșuează mizerabil, și totuși vor exista cu siguranță oameni care vor spune că este ceva de apreciat. Nu, îmi pare rău, trebuie să se facă diferențierea între ceva admirabil și ceva ce mimează admirabilul.

Attention” este un alt film care mi-a trezit interesul și care demonstrează că se poate crea o atmosferă de opresiune, care transmite un mesaj, dar într-un fel care nu pare o copie. Timp de 7 minute putem vedea greutățile prin care trece un soldat în timpul unei defilări formale, ca într-un final să primească drept mulțumire câteva secunde de mișcări de mână din partea conducătorului. Scurt, la obiect, amuzant pe alocuri și arată că poți să fii îndoctrinat, dar să realizezi acest lucru și să vrei să te detașezi.

Ultimul film din prima parte a programului a fost „Out of Erasers”, o producție alb-negru din Danemarca, fără dialog, dar cu imagini expresive și o inteligentă utilizare a efectelor speciale. O epidemie pune stăpânire pe un oraș, care poate fi combătută prin….gume de șters. Din păcate, fabrica care le produce s-a închis, așa că cetățenii trebuie să găsească modalități ingenioase de a se apăra. O întreagă metaforă, realizată acceptabil, iar jocul actorilor este de apreciat.

Cea de-a treia parte a competiției a debutat cu producția „In Private”, de Francisco Javier Rubio Rodrigo, care aduce in discuție violența în familie cauzată de un sentiment de inferioritate pe care îl simte bărbatul. Filmul este simplu, mare parte din el având loc în jurul unei mese unde două cupluri discută mișcările culturale, iar acțiunea se complică în momentul în care una dintre femei își exprimă punctul de vedere, în dezacord cu ceilalți. Are un subiect dur, arată cum persoanele care observă abuzul domestic aleg să nu spună nimic și te face să vrei să îl lovești pe el și s-o scuturi pe ea, s-o trezești la realitate. Partea cea mai interesantă, și ironică, este discursul final.

Hello Kitty” sau „favoritul festivalurilor din acest an” este cea de-a doua producție românească din această zi și a mulțumit publicul prin umor, replici realiste, jocul actorilor și mișcările surprinzătoare de cameră. A demonstrat că și la noi se pot face filme bune, chiar dacă se pornește de la o simplă escapadă la mare, iar calitatea imaginilor este neșateptat de bună. Singurul minus este că ai sentimentul că ai mai văzut acest film o dată, după care urmează o secvență care te surprinde și iar una care pare refăcută. Dar per total merită văzut și este o surpriză plăcută, dar totuși până în acest punct, „Chefu’ ” este preferatul meu.

Orice fată trebuie să treacă prin schimbări, iar Justine nu face excepție. În „Junior”, personajul principal are ușoare tente misogine și poate fi confundat cu ușurință cu un băiat, atât prin simțul de umor cât și prin înfățișare, iar în momentul în care este diagnosticată cu gripă, ea începe o ușoară transformare. Imagine puternică, care nu plictișește și o peliculă memorabilă.

Ceea ce se întâmplă în spatele pereților trebuie să rămână secret; sau măcar ar fi bine să rămână. Filmul „Hell” de Carlos Conceicao este probabil cel mai greu de privit din competiție până în acest punct.  Abordând subiecte precum supremația șefului, a șantajului și a ideii că nu poți scăpa de greșelile trecutului și că acestea te vor acapara la un moment dat, filmul atinge un punct sensibil, amplificat de imaginile impresionante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.